REACȚIE… Preasfințitul Părinte Ignatie îl critică pe gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP). Episcopul Hușilor a publicat pe pagina sa de Instagram un mesaj în care îl numește pe jurnalist “un «Gheboss» intelectual”: “CTP este oripilat de limbajul vulgar al lui Gheboasă. Personal, cred că diferența dintre trapperul în discuție și CTP e la “un pas gramatical distanță”. Când vine vorba de credință și de Biserică, CTP este versiunea intelectuală a lui Gheboasă. Un “Gheboss” intelectual”, a scris Preasfințitul Părinte Ignatie pe Instagram. Reacția episcopului vine la scurt timp după opinia gazetarului vizavi de spectacolul susținut de Gheboasă la Untold: “mizeriile anatomice debitate de Gheboasă reprezintă o Weltanschauung pentru tinerii care îl aclamă în cor. Ce spun de fapt aceste vorbe? Că ființa umană este redusă la corp, în primul rând la sex și tot ce ține de asta. Băieți și fete se privesc unii pe alții ca pe obiecte vii, care pot fi folosite. Creierul nu numai că nu contează, dar e un apendice care încurcă”.
Gheboasă, sau Gabriel Gavriș pe numele său real, este un tânăr de 21 ani, cântăreț, care s-a făcut remarcat cu piesa „Dă-i țigancă”, al cărei videoclip a adunat până în prezent 14,5 milioane de vizualizări pe YouTube. Cu piesa „Dacă n-ai bani” și-a depășit recordul: a făcut 31 de milioane de vizualizări în doar trei luni. Multe dintre melodiile sale sunt obscene și îndeamnă la consum de droguri și violențe. Tânărul a atras un val de controverse după apariția sa la Untold. Expertul antidrog a semnalat în spațiul online că “trebuie să ne apărăm copiii de influencerii negativi”: “aceștia sunt indolii copiilor noștri! Acum, la Untold. Versuri: <Dă-i țigan_a, / Rupe-i banca. / O, ce țigan_ă frumoasă, / Cum dă din găo_ză, / Filme de groază, / Este jegoa_ă>. “Idolul” ăsta mai are o piesă, “Droguri și piz_e”. Scuzați-mă pentru limbaj! Să ne protejăm copiii!”.
CTP: “urlu niște măscări ce pot să calcineze urechi mai sensibile. E modul meu de a mă elibera de izâna acumulată în mine”
Printre cei care și-au exprimat opinia în spațiul public față de melodiile trapperului este și Cristian Tudor Popescu. Acesta a caracterizat obscenitățile lui Gheboasă ca fiind “Weltanschauun”, considerând că “până la violența fizică, criminală, nu mai e decât un pas”. “Weltanschauun” reprezintă ansamblul de cunoștințe despre gândirea, sentimentele, voința și comportamentul omului, despre experiență. Astfel, CTP a publicat pe pagina sa de socializare următorul text: “obscenitățile din cântarea solistului Gheboasă la festivalul UNTOLD au stârnit trei feluri de reacții: 1. Indignare și deplângere moral-culturală față de „tineretul din ziua de azi”. 2. Solidaritate cu Gheboasă – „Toți vorbim urât, toți înjurăm, el a făcut-o pe scenă”. 3. Compătimire lăcrămoasă: „E un copil abandonat de mamă, cu tată pușcăriaș, n-are el nicio vină, societatea n-a fost în stare să-l recupereze”. Cred că în spatele acestei „întâmplări” se îngroașă ceva mai adânc și mai întunecat. Ca să răspund celei de-a doua atitudini inventariate – înjur și eu. Când joc tenis cu cineva care mă știe, pe un teren în jurul căruia nu e nimeni care ar putea fi deranjat, urlu niște măscări ce pot să calcineze urechi mai sensibile. E modul meu de a mă elibera de izâna acumulată în mine în urma interacțiunilor pe care încă le am cu viața publică actuală. Dar nu atribui înjurăturii o valoare, nu o rostesc public, nu face parte din a mea Weltanschauung. La vederea acestui cuvânt german cunoscut în istoria filosofiei, anticipez deja replici de soiul: „Te dai rotund, intelectualu lu’ pește!”. Fără ca respectivii să facă efortul de a cerceta semnificația acestui „monstru” lingvistic – viziune asupra lumii și vieții. Or, mizeriile anatomice debitate de Gheboasă reprezintă o Weltanschauung pentru tinerii care îl aclamă în cor. Ce spun de fapt aceste vorbe? Că ființa umană este redusă la corp, în primul rând la sex și tot ce ține de asta. Băieți și fete se privesc unii pe alții ca pe obiecte vii, care pot fi folosite. Creierul nu numai că nu contează, dar e un apendice care încurcă. Rațiunea, cultura, bunul simț sunt „căcaturi” (poate mă simpatizează și pe mine cineva, că vorbesc cool), sexul, alcoolul, drogul sunt „adevărăciuni”. „Asta-i viața!”, cred toți cei care îl consideră pe Gheboasă Gheboss. Și nu numai pe el. Violul, comerțul cu carne umană, sunt imediat subsecvente (aoleu!”) vorbelor murdare ale lui Gheboasă. Fanii obiectificării (aoleu!) omului îi admiră și pe gibonii Tate, care, așa cum avertizam de la rău început, sunt liberi, batjocoritori și, în continuare, vedete pe net. Dar poate au avut și ei o copilărie grea… Iar până la violența fizică, criminală, nu mai e decât un pas. Ce credeți, tânăra din Constanța care și-a ucis în bătaie prietena și a băgat-o într-un geamantan, ca pe un obiect, e fană Gheboasă și frații Tate? Are vreo importanță că fata ucisă era o elevă foarte bună, deși provenea dintr-un mediu rău, ca și Gheboasă? În fine, se poate spune că „Grija față de om”, lozinca dictaturii comuniste, e înlocuită la noile generații de valoarea «Disprețul față de om»?”.
Episcopul Hușilor l-a comparat, în trecut, pe CTP cu torționarul Eugen Țurcanu
După ce a citit opinia gazetarului, Episcopul Hușilor a publicat pe pagina sa de Instagram un mesaj prin care îl descrie pe CTP ca fiind un “<Gheboss> intelectual”: “CTP este oripilat de limbajul vulgar a lui Gheboasă. Personal, cred că diferența dintre trapperul în discuție și CTP e la “un pas gramatical distanță”. Când vine vorba de credință și de Biserică, CTP este versiunea intelectuală a lui Gheboasă. Un “Gheboss” intelectual”, a scris pe Instagram Preasfințitul Părinte. Nu este prima dată când Episcopul Hușilor critică afirmațiile gazetarului. În urmă cu trei ani, ierarhul a avut o reacție vehementă față de articolul “Satană în sutană” al jurnalistului Cristian Tudor Popescu.
În textul respectiv, CTP scria că “pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește: ascultați ce vă spun, fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989, comunismul a căzut peste câteva luni. Post hoc, ergo propter hoc – după, deci, din cauza. Carevasăzică, așa o să pățească acum și guvernul la alegerile din decembrie. „Dumnezeu nu se lasă batjocorit!”, a mai cuvântat pescarul de oameni cu prostovolul”, scria în 2020 CTP.
Atunci Episcopul Ignatie l-a comparat pe CTP cu torționarul Eugen Țurcanu: “(…) Instantaneu, în mintea mea, a apărut un nume, (Eugen) Țurcanu, nume care ostentativ se ținea de creierul meu, nedându-mi pace până nu m-am dus să deschid cartea lui Virgil Ierunca, „Fenomenul Pitești” (am citit-o, dacă îmi amintesc bine, de două ori). Similitudinile dintre limbajul comun al domnului Cristian Tudor Popescu și al torționarului Țurcanu mi s-au părut atât de evidente încât am spus în sinea mea: Țurcanu redivivus: „Imaginația delirantă a lui Țurcanu se dezlănțuia mai ales când avea de a face cu studenți care credeau în Dumnezeu și se străduiau să nu se renege” (Humanitas, 2013, p. 40). În răceala umedă și întunecoasă a închisorii, pumnii „verbali” împotriva credinței veneau prin Țurcanu. În lumea claustrată de azi din cauza pandemiei, invectivele vin prin domnul Cristian Tudor Popescu. Îi cer iertare lui Dumnezeu pentru asprimea acestei asocieri și îngăduință domnului Cristian Tudor Popescu pentru că am gândit în felul acesta”, a scris, în urmă cu trei ani, Preasfințitul Părinte Ignatie.
sursa:vremeanoua.ro