ACTUALITATELOCAL

Emoții la început de an școlar pentru 460 de copii din comuna Hânțești

Anul școlar a debutat cu multe emoții, cu scurte slujbe de binecuvântare a elevilor, părinților și cadrelor didactice și cu discursuri. Elevii s-au bucurat de revederea cu colegii și profesorii, cei mai emoționați fiind bobocii din învățământul primar, dar și elevii care au intrat în clasa a V-a. Emoționați au fost și părinții preșcolarilor și elevilor. Cu buchete de flori in mânuțe și cu hăinuțe pregătite special, copii au pășit astăzi, la școală.

 

Începerea noului an școlar a venit cu emoții pentru elevii de la cele trei școli generale din comuna suceveană Hânțești.  Nu au lipsit părinții dar și autoritățille locale. Chiar și polițiștii au avut un mesaj la început de an școlar.

Dincolo de actul de predare-învățare, elevii sunt implicați în proiecte educaționale, în care dau dovadă de creativitate și în urma cărora devin mai siguri pe ei.