BREAKING NEWSJUSTIȚIE

Ei sunt agenţii de Poliţie care au îndrăznit să-l deranjeze pe vicepreședintele CSM, Daniel Horodniceanu! Surse: Au fost chemaţi să dea explicaţii în fața superiorilor de la Control Intern

Cei doi poliţişti care au îndrăznit să-l deranjeze pe baronul Daniel Horodniceanu au fost deja chemaţi la sediul IPJ Iaşi pentru a da explicaţii în faţa superiorilor de la Control Intern, precizează surse ale reporterilor BZI.

Cei doi agenţi, Petru D. şi Tudor L. au acum de explicat modul în care au reacţionat atunci când l-au oprit pe procuror.Astfel de poliţişti ar trebui apreciaţi de superiori şi nu cercetaţi disciplinar pentru că datorită lor atitudinea unor astfel de magistraţi ar putea să dispară.O eventuală sancţiune aplicată celor doi polititi ar stârni cel mai probabil un val de revoltă împotriva opiniei publice. Astfel de poliţişti care au curaj să aplice legea indiferent de funcţia pe care o are cel din faţa lor ar trebui felicitaţi, nu sancţionaţi,arata bzi.ro.

 

Fostul șef DIICOT Daniel Horodniceanu a avut un dialog în contradictoriu cu polițiștii care l-au oprit în județul Iași pentru un control de rutină, potrivit unei filmări. Deranjat de faptul că i s-au cerut actele la control, Horodniceanu le atrage atenția agenților că el a condus structura de combatere a crimei organizate și că toți polițiștii din județ îl cunosc.

„Faceți cu mine chestii d-astea?”, le-a transmis fostul șef DIICOT, potrivit bzi.ro.

În urma acestor imagini, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu și îl vor ancheta pe Horodniceanu.

”În urma apariției înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare și va efectua verificări pentru a clarifica circumstanțele incidentului și a evalua comportamentul magistratului în timpul interacțiunii cu echipajul de poliție.”, arată Inspecția Judiciară.