BREAKING NEWSEDUCAȚIE

Ecaterina Andronescu: Profesorii sunt a doua Armată a României și trebuie respectați

Fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu consideră că nemulțumirile dascălilor sunt acumulate în timp, această tagmă fiind mereu lăsată la urmă, în special când a fost vorba despre măriri de salarii.

Eu cred că această grevă este rezultatul unor nemulțumiri care s-au acumulat în timp. Cred că s-a ajuns într-un moment în care dascălii nu au mai suportat lipsa de respect. Întotdeauna, la salarizare au avut cei mai mici coeficienți, salariile s-au acordat cel mai târziu cu putință și aici mă refer la legea 153. În plus, atenuarea aceasta a autorității dascălului la clasă și acesta lucru a produs nemulțumiri, pentru că nu ai cum să nu pretinzi ca dascăl să nu ai această autoritate. Profesorul trebuie să-și poată păstra demnitatea în fața clasei. Când tu vezi că salariul tău nu îți ajunge de la lună la lună atunci sigur că, acumulându-se toate nemulțumirile, faci explozie. Este un moment foarte critic pentru sistemul de învățământ și pentru clasele terminale, respectiv clasele a 8 și a 12-a care au examene de susținut. Eu cred că ar trebui să se găsească soluții care să nu le amputeze și demnitatea pentru că așa cum am văzut, în momentul în care vii cu ajutoare de tip ajutor social, altele ar trebui să fie abordarea ca să nu fie o umilință. Profesorii ar fi avut nevoie de o garanție că nu vor fi umiliți. Eu cred că această a doua armată a țării ar trebui să fie așezată acolo unde îi e locul. ” a declarat Ecaterina Andronescu.

Fostul ministru consideră întâlnirile cu sindicatele ar trebui să fie mai dese: ”Pe vremea când eram ministru, eu mă duceam regulat la întâlnirile cu sindicatele de câte ori am fost invitată. Prin aceste discuții înțelegeam și care sunt problemele cu care se confrunta ministerul dar și dacă se simt respectați de minister, dialogul fiind absolut necesar. ”

Nu cred că ar trebui forțată rezistența dascălilor

Eu sper să nu se ajungă la anularea examenelor de bacalaureat și capacitate, pentru că nu ai cum, ca profesor, să nu fii empatic cu cei care se află în bănci și așteaptă să dea examenul. Nu cred că ar trebui forțată rezistența dascălilor până aici. Ar trebui să găsească o soluție, construită o ordonanță clară care să ajungă în Parlament și în care să fie prevăzute etapele următoare, poate eșalonat poate o formulă diferențiată de calcul. Nu vreau să mă gândesc că se poate închide anul școlar altfel decât e firesc.” a încheiat Ecaterina Andronescu.