După Germania, şi autorităţile israeliene vor să revină la obligativitatea purtării măştii de protecţie.Israelul a înregistrat 10.202 cazuri de infectare cu virusul care provoacă COVID-19 dintre 29.681 de teste efectuate duminică, ceea ce marchează un procent de pozitivare de aproape 39% şi creşte rata de reproducere a virusului la 1,32, potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătăţii din Israel, citate de Agerpres.
De altfel, Israelul se confruntă în ultimele săptămâni cu o creştere exponenţială a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, virusul care provoacă COVID-19. În acest context, Guvernul ia în calcul reintroducerea unor restricţii care fuseseră anulate, precum utilizarea măştilor de protecţie în spaţii închise.
Potrivit media locale, autorităţile israeliene au în vedere totodată implementarea vaccinurilor împotriva COVID-19 în cazul bebeluşilor şi copiilor preşcolari, după ce Statele Unite au autorizat vineri posibilitatea de a începe vaccinarea la aceste grupe de vârstă.