JUSTIȚIEULTIMA ORĂ

După ce a vrut să pună mâna pe toate lucrările din județ, Rîpan o dă inapoi Tribunalul Suceava a decis ca acesta să nu mai fie administratorul special al AUTOTEHNOROM

După ce a vrut să pună mâna pe toate lucrările din județ, Rîpan o dă inapoi Tribunalul Suceava a decis ca acesta să nu mai fie administratorul special al AUTOTEHNOROM.  După acuzațiile de corupție făcute împotriva fostului vicepreședinte al CJ Suceava, Cristi Creți, Vasile Ripan a inceput să dea inapoi. Mai mult, a făcut și Facultatea de Teologie de la Constanța patronată de IPS Teodosie,arhiepiscopul Tomisului. Dar Vasile Rîpan  nu, nu , nu renunță la afaceri ci o drege in imobiliare. Așa ca a devenit dezvoltator imobiliar în zona Metro. Documentația necesară pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal și a Regulamentului de urbanism aferent acestei investiții imobiliare a fost depusă la Primăria Suceava pe numele unei alte companii controlate de Vasile Rîpan – SC Operational Autoleasing SRL.

 Ion Vasile Rîpan, cel care printre altele administrase și societatea AUTOTEHNOROM, față de care Tribunalul Suceava a admis cererea de deschidere a procedurii generale de insolvență, nu va mai putea fi administrator special al firmei respective. Cel puțin așa a decis Tribunalul Suceava, care a constatat ca fiind încălcată interdicția impusă de dispozițiile art. 52 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 în ceea ce-l privește pe Ion Vasile Rîpan.

Acesta a fost desemnat ca administrator special al debitoarei SC AUTOTEHNOROM SRL, numai că legea prevede că „nu poate fi desemnată ca administrator special o persoană fizică sau juridică ce are și calitatea de creditor”, iar Ion Vasile Rîpan este asociat cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 93,95% în cadrul Operational Autoleasing, firmă care este unul dintre creditorii AUTOTEHNOROM.

Ba mai mult, Adunarea Generală a Creditorilor AUTOTEHNOROM din 21.02.2025 a stabilit Comitetul Creditorilor debitoarei AUTOTEHNOROM, format din 5 membri din componența căruia nu lipsea firma OPERATIONAL AUTOLEASING, reprezentantul acesteia fiind Președinte al Comitetului Creditorilor debitoarei AUTOTEHNOROM. De altfel, Ion Vasile Rîpan nu doar că are „93,95% în cadrul creditoarei Operational Autoleasing”, ci mai deține și calitatea de administrator al Operational Autoleasing, celălalt asociat al creditoarei Operational Autoleasing fiind numita Liliana Rita Rîpan cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 6,05%.

Tribunalul Suceava a pus în vedere administratorului judiciar al AUTOTEHNOROM, printr-o hotărâre intermediară luată cu circa două săptămâni în urmă și pusă la dispoziția părților din dosar prin mijlocirea grefei instanței, „să convoace adunarea generală a asociaților debitoarei pentru desemnarea unei alte persoane decât domnul Ion – Vasile Rîpan în calitate de administrator special al debitoarei, în termen de maximum 10 zile de la data pronunțării prezentei încheieri”.

În portalul instanțelor de judecată nu am identificat vreun apel depus de AUTOTEHNOROM sau de administratorul judiciar – RTZ & PARTENERS SPRL FILIALA BUCUREșTI – însă dreptul de apel era în termen de 7 zile nu de la comunicarea soluției prin mijlocirea grefei instanței, ci „de la comunicarea prin BPI – Buletinul Procedurilor de Insolvență” iar condiția – sub sancțiunea nulității cererii – era ca o eventuală cerere de apel să fie depusă la Tribunalul Suceava.

Ultimul termen în dosarul 4547/86/2024  a fost în cursul zilei de miercuri, 23 aprilie și soluția pe scurt este „continuare procedură”, cauza fiind amânată pentru data de 28 aprilie.

In doar 7 luni avea incheiate contracte care depășeau 460.000.000 de lei

În anul 2022,  cu o cifră de afaceri de 270.023.071 de lei, AUTOTEHNOROM SRL, firma lui Ion-Vasile Rîpan,  s-a situat pe locul 12  între constructorii de drumuri și autostrăzi din țară. În  2023  valoarea totală a contractelor încheiate de către firmă din bani publici depășește 460.000.000 de lei. În 2023, AUTOTEHNOROM S.R.L a încheiat contracte atribuite în urma unor licitații în valoare circa 462.000.000 de lei. Printre beneficiari se află CJ Botoșani, municipiul Suceava și municipiul București.

Societatea AUTOTEHNOROM S.R.L. dispune de baza de producție mixturi asfaltice, stație de betoane, stație de sortare cu incasare agregate de balastieră, pentru toate tipurile de mixturi asfaltice prevăzute în normativele românești și europene, atât pentru obținerea produselor necesare pentru lucrările proprii de execuție drumuri și pentru furnizarea către terți beneficiari.

În decembrie 2022, Ion-Vasile Rîpan l-a denunțat pe CREȚU SILVIU-CRISTINEL, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență. Valorea sumei pretinse ca mită era de  80.000 de euro

Ion-Vasile Rîpan a preferat să formuleze denunțul în fața procurorilor  din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj, nu DNA Suceava. În ordonanța de punere în mișcare a urmăririi penale, procuroriI  de la DNA CLUJ scriau:
,,La începutul lunii decembrie 2020, suspectul Crețu Silviu-Cristinel, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi acceptat și primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituție cu firma administratorului să decurgă în bune condiții, iar plățile să fie făcute la timp.
Ulterior, în perioada 16 – 29 martie 2022, suspectul Crețu Silviu-Cristinel, în legătură cu un alt contract de întreținere a drumurilor județene pentru care avea atribuții de verificare, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Județean Suceava.
În acest context, la data de 4 aprilie 2022, suspectul Crețu Silviu-Cristinel ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava.
Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.”

O altă societate a lui Ripan funcționează brici 

Societatea Operational Autoleasing din Suceava a câștigat in 2022  o licitație organizată de Banca Națională a României (BNR) pentru furnizarea în leasing operațional a unui număr 65 de autovehicule pentru o perioadă de 4 ani.

Estimat la 5,5 milioane de lei, contractul a fost semnat pentru suma de 4,872 milioane de lei. Operational Autoleasing SRL a fost înființată în anul 2002 și are sediul central în orașul Suceava. Cu un capital social de 12,45 milioane de lei, obiectul de activitate al societății constă în activități de închiriere și leasing cu autoturisme rutiere ușoare, plus activități de transport etc. Compania este deținută de Ion Vasile Rîpan – 93,95% și Liliana Rita Rîpan – 6,05%.