Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Orașului Vicovu de Sus și Secției de Poliție Rurală Ipotești au desfășurat, în zilele de 13 și 14 decembrie 2025, acțiuni ample de control, în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza mai multor localități din județul Suceava. Activitățile au vizat combaterea infracțiunilor privind patrimoniul cultural mobil, identificarea bunurilor și autovehiculelor cu proveniență ilicită, precum și verificarea legalității comerțului desfășurat în piețe și târguri.
În cadrul acțiunilor desfășurate în localitățile Rădăuți, Vicovu de Sus, Cumpărătura și Verești, polițiștii au verificat 155 de persoane și 25 de autovehicule, precum și opt agenți economici. De asemenea, au fost efectuate 15 testări alcoolscop și drugtest, fiind retrase două certificate de înmatriculare.
Cele mai importante descoperiri ale acțiunii vizează identificarea și ridicarea a două autovehicule care figurau ca fiind căutate pentru confiscare de autorități din alte state europene. Este vorba despre o autoutilitară Mercedes Sprinter, fabricată în anul 2018, care figura cu alertă internațională introdusă de autoritățile din Franța la data de 12 august 2025, precum și despre un autoturism BMW, fabricat în anul 2005, semnalat ca bun căutat pentru confiscare de autoritățile din Italia, alertă emisă la data de 31 iulie 2025. Ambele autovehicule au fost indisponibilizate, urmând a fi continuate procedurile legale în cooperare cu autoritățile statelor emitente.
Totodată, polițiștii au ridicat peste 3.200 de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 2.500 de lei, și au constatat două infracțiuni: una privind comercializarea fără drept a articolelor pirotehnice și o infracțiune de tăinuire.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 23.500 de lei, majoritatea pentru abateri la regimul circulației rutiere și la legislația privind activitățile comerciale.
Acțiunile au beneficiat de participarea a 14 polițiști din mai multe structuri operative, iar poliția anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, în vederea combaterii fenomenelor infracționale și creșterii siguranței publice.

