Două fetițe s-au ales cu dosar penal după ce au furat mai multe dulciuri. Ele au mers la magazin să cumpere doar un sortiment pentru care aveau bani însă au fost atrase și de alte bunătăți. Polițiștii suceveni cercetează cele două tinere pofticioase.
Ieri, la ora 12.00, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată direct de către că două minore au sustras mai multe bunuri din magazin. La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție din cadrul Secției de Poliție Burdujeni care a constatat următoarele;
În camera de interpelare a magazinului Auchan, din Iulius Mall Suceava, două minore au fost surprinse de camerele de supraveghere ale magazinului când au pus mai multe produse într-un coș de cumpărături, s-au îndreptat spre casele de marcat unde au scanat doar două produse, iar ulterior s-a deplasat către ieșirea din magazin, rezultând un prejudiciu de 189,34 de lei.
Două fetite în vârstă de 14 ani și respectiv în vârstă de 13 ani, ambele din Suceava, au declarat verbal faptul că au venit la magazin cu intenția de a cumpăra niște chipsuri, însă au văzut mai multe produse care le-au plăcut și, neavând suficienți bani asupra lor, s-au gândit să scaneze doar cele două pungi de chipsuri, iar restul să le pună într-o sacoșă și să iasă din magazin fără a le achita.
Bunurile în cauză a fost ridicate si predate reprezentantului magazinului Auchan, respectiv șefului echipei de securitate, care a declarat verbal faptul că societatea nu dorește să se constituie parte civilă în procesul penal pentru recuperarea prejudiciului, deoarece a fost recuperat în totalitate, iar produsele pot fi reintroduse în circuitul comercial.
Cele două minore au fost conduse la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde au recunoscut comiterea faptei, în cauză fiind întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cercetările urmând a fi continuare de către lucrătorii Compartimentului Sisteme de Pază din cadrul Secției de Poliție Burdujeni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prev și ped de art. 228 Cod Penal.