administratie

Două asocieri cu 21 de firme au depus oferte pentru tronsonul cu viaduct de 1 km al Rutei alternative Suceava-Botoşani

Licitaţia pentru construirea tronsonului al III-lea al Rutei alternative Suceava-Botoşani a fost deschisă la începutul acestei săptămâni, a anunţat, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu primarul municipiului Suceava. Edilul-şef spune că preţul de pornire este de aproximativ 15 milioane de euro, depuse fiind oferte de la asocieri având ca lider societatea comercială Hyatt Developemnt 2011 Bucureşti (cu 9 firme asociate, inclusiv din Suceava), respectiv societatea comercială Freyrom Bucureşti (cu 12 firme asociate). Valoarea totală a lucrărilor este de 78,21 de milioane de lei, dintre care 43 de milioane de lei reprezintă suma asigurată în cadrul Programului Naţional de Investiţii Anghel Saligny, iar 35,21 de milioane de lei constituie resursele financiare proprii, inclusiv cele dintr-un credit bancar contractat de Primărie. Durata de realizare a proiectului este de 36 de luni, respectiv 4 luni pentru proiectare şi 32 de luni pentru executarea propriu-zisă a lucrărilor. „Sunt foarte multe lucrări, necesare fiind foarte multe specialităţi, inclusiv pe partea electrică, pe cea de CFR, structură de rezistenţă etc. Vreau să cred că va fi adjudecată această licitaţie. Am dat dispoziţie celor de la achiziţii publice să facă cu celeritate analizele tehnică şi financiară, cu oameni de specialitate din Primărie, de la direcţiile de investiţi şi de achiziţii. Este o licitaţie mare, cu mulţi asociaţi de verificat, dar mi-aş dori ca în circa 2 luni de zile să încheiem  contractul, să putem demara lucrările la acest obiectiv destul de important, care să finalizeze ruta alternativă Suceava Botoşani” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Tronsonului al III-lea al Rutei alternativă Suceava-Botoșani, include şi realizarea unui viaduct lungime de 1.015 de metri peste calea ferată din Lunca Sucevei. Conform proiectului viaductul va fi compus din 41 de deschideri, pe fiecare dintre acestea fiind dispuse câte 9 grinzi având lungimea de 24 de metri şi lăţimea de 0,93 de metri. Viaductul va avea partea carosabila de 8 metri, lăţimea celor două trotuare urmând fi de câte 1,50 de metri. Lungimea totală a tronsonului al III-lea al Rutei alternativă Suceava-Botoșani este proiectată la 2.142 de metri lungime.