GENERAL

DOSARE PENALE, UN TÂLHAR REȚINUT, URMĂRIRI ÎN TRAFIC ȘI ZECI DE SANCȚIUNI APLICATE ÎN CADRUL UNEI ACȚIUNI DE AMPLOARE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL POLIȚIEI ORAȘULUI VICOVU DE SUS

La data de 25.02.2023, la nivelul Poliției orașului Vicovu de Sus și a posturilor de poliție arondate a fost efectuată o acțiune cu efective sporite de tip razie, care a avut ca și direcții de acțiune prevenirea infracționalității stradale, prinderea și identificarea autorilor de infracțiuni, precum și combaterea altor genuri de infracțiuni cu mod de operare specific zonei.

 

S-a acționat în filtre fixe cu efective mărite cât și prin oprirea din mișcare a autovehiculelor care circulau din sens opus pe principalele artere de circulație cu risc accidentogen ridicat cât și pe străzile secundare din zonele menționate anterior, efectuându-se şi controale in incinta sălilor de jocuri de noroc şi unităţilor economice de pe raza de competenţă.

 

În cadrul acțiunii, au fost verificați un număr de 15 agenți economici din ce își desfășurau activitatea în piața orașului Vicovu de Sus, fiind depistate în flagrant 2 persoane care vindeau produse contrafăcute. În cauză au fost întocmite două dosare penale privind infracțiunile de „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art.102 alin.(1), lit.b) şi alin.(3)  din Legea nr.84/1998 – republicată, bunurile în valoare de aproximativ 3.400 lei, fiind ridicate în vederea confiscării.

 

De asemenea au fost aplicate un număr de 8 sancțiuni conform HG 984/2005 unor persoane care ofereau spre vânzare suine în apropierea pieței orașului Vicovu de Sus.

 

În total, pentru diverse abateri prevăzute în acte normative, polițiștii au aplicat 25 de contravenții în valoare de 13.185 lei.

 

Totodată au fost reținute 5 permise de conducere (2 pentru depășiri neregulamentare, 1 neoprire la semnalul polițistului rutier,  2 permise ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier). De asemenea, au fost ridicate 2 certificate de înmatriculare.

 

Au fost efectuate controale și la un număr de 9  baruri de pe raza orașului Vicovu de Sus și a comunelor arondate ocazie cu care au fost verificate și legitimate 20 de persoane. Cu această ocazie au fost aplicate alte 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 lei.

 

Tot în cadrul acțiunii, polițiștii din cadrul compartimentului investigații criminale au dispus prin ordonanță măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore a unui bărbat din orașul Vicovu de Sus, care, la data de 24.02.2023 a săvârșit o infracțiune de tâlhărie pe raza orașului Vicovu de Sus. La data de 24.02.2023, în jurul orelor 17.30, bărbatul din orașul Vicovu de Sus, pe fondul uneor neînțelegeri mai vechi, i-a sustras unui cunoscut din comuna Brodina, din autoturismul parcat în fața unui magazin mixt, suma de 100 euro. Fiind surprins, bărbatul a amenințat-o pe persoana vătămată cu acte de violență la solicitarea acesteia de a i se restitui suma de bani.

 

Și pe linie rutieră, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au avut o activitate intensă, întocmind dosare penale după somații și urmăriri în trafic asupra unor șoferi care au consumat băuturi alcoolice și nu au oprit la semnalele regulamentare ale agenților.

Astfel, în cadrul acțiunii, la data de 25.02.2023, în jurul orei 20:55, o patrulă din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, cu autospeciala din dotare pe strada Victoriei, pe raza localității Bivolăria, aparținând orașului Vicovu de Sus, a procedat la supravegherea unui autoturism, ce era staționat pe strada Obcinii, în fața unui local.

La un moment dat șoferul s-a urcat la volan, iar autoturismul s-a pus în mișcare, deplasându-se pe strada Obcinii, efectuând manevră de viraj stânga pe strada Constantin Brâncoveanu, demarând în trombă. S-a procedat la urmărirea autoturismului, care la intersecția cu strada Constantin Brâncoveanu, a virat dreapta pe strada Speranței, continuându-și deplasarea traversând trecerea la nivel cu calea ferată, virând stânga pe strada Ștefan cel Mare.

Poliție au activat semnalele acustice și luminase, folosind totodată sistemul de portavoce, cu somația ”POLIȚIA! TRAGE PE DREAPTA!”, autoturismul continuându-și deplasarea cu viteză mărită.

În continuare autoturismul și-a continuat deplasarea, fiind folosită din nou somația ”POLIȚIA!TRAGE PE DREAPTA!”, conducătorul auto virând dreapta în continuarea străzii Ștefan cel Mare.

A fost folosită somația ”POLIȚIA! VOM FOLOSI ARMAMENTUL DIN DOTARE! STAI CĂ TRAG!” , conducătorul auto continuându-și însă deplasarea până în dreptul unui imobil, unde a oprit autoturismul într-un garaj deschis.

S-a procedat la extragerea conducătorului auto din habitaclul autoturismului, imobilizarea și încătușarea lui.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 42 ani, domiciliat în orașul Vicovu de Sus, județul Suceava, aceasta aflându-se singur în autoturism.

Întrucât conducătorul auto emana halenă s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,15 g/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Mun. Rădăuți, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se continuă cercetările cu privire la infracţiunile de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul penal de către polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Vicovu de Sus.

 

Tot în cadrul acțiunii, la data de 25.02.2023, în jurul orei 17.45, polițiștii unei patrule de poliție, în timp ce efectuau serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, cu autospeciala din dotare, pe DJ209G, pe raza comunei Straja, au observat un autoturism circulând cu viteză sporită pe direcția Vicovu de Sus – Brodina.

Autoturismul a fost urmărit, acesta virând dreapta pe DC Ziminel, ocazie cu care s-a efectuat semnalul regulamentar de oprire prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase, autoturismul oprind pe partea dreaptă a sensului de mers.

Conducătoarea auto a fost identificată în persoana unei femei de 25 ani, domiciliată în comuna Straja, județul Suceava, aceasta aflându-se singură în autoturism.

Întrucât conducătoarea auto emana halenă s-a procedat la testarea acesteia cu aparatul alcooltest, conducătoarea auto nereușind efectuara testării stipulând motive medicale.

Cu ocazia transportării la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus, a fost testată din nou cu aparatul alcooltest rezultând valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătoarea auto fost transportată la Spitalul Mun. Rădăuți, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se continuă cercetările cu privire la infracţiunile de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul penal de către polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Vicovu de Sus.

 

               Astfel de acțiuni punctuale și cu efective sporite vor fi continuate și în perioada următoare de către polițiști. Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.