SPORT

Dosar penal pentru ucidere din culpă, după moartea fostului fotbalist Gabi Mureșan. Ce a anunțat IPJ Mureș

Autoritățile din județul Mureș au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după moartea lui Gabi Mureșan, fost internațional al României și primar al comunei Apold. Ancheta are rolul de a stabili cu exactitate circumstanțele în care edilul și-a pierdut viața, după ce a intrat într-un lac și nu a mai ieșit la suprafață.

Anunțul a fost făcut joi de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, la o zi după intervenția echipelor de salvare în zona localității Șaeș.

Ce spun polițiștii despre moartea lui Gabi Mureșan

Potrivit IPJ Mureș, apelul la 112 a fost făcut miercuri seară, după ce un bărbat de 44 de ani a dispărut în apele unui lac aflat în afara localității Șaeș.

„La data de 8 iulie 2026, în jurul orei 22:50, Poliţia municipiului Sighişoara a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, de 44 de ani, din comuna Apold a intrat într-un lac în afara localităţii Şaeş şi nu a mai ieşit la suprafaţă.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi scafandrii din cadrul Salvamont Târgu Mureş.

În urma activităţilor specifice de căutare, bărbatul a fost identificat în stare de inconştienţă, fiind transportat spital, însă, din nefericire, cel în cauză a decedat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia„, a transmis IPJ Mureș, potrivit Știripesurse.

A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Cum a fost anunțat decesul primarului din Apold

Moartea lui Gabi Mureșan a fost confirmată joi dimineață și de Primăria Apold, instituție pe care fostul fotbalist o conducea în calitate de primar.

„Astăzi trăim cu toţii o mare durere, Primăria Comunei Apold îşi exprimă profunda tristeţe la vestea trecerii la cele veşnice a domnului Gabi Mureşan, primar şi slujitor devotat al comunităţii noastre. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi preţuit (…)”, a transmis administrația locală.

Intervenția de salvare a început miercuri seară, după ora 23:00, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să caute o persoană posibil înecată într-un lac situat între localitățile Șaeș și Apold. La operațiune au participat și salvamontiști din Mureș.

Victima a fost scoasă din apă în jurul orei 01:00 și predată echipajului SMURD, însă medicii nu au mai reușit să îi salveze viața.

Cine a fost Gabi Mureșan

Gabriel Stelian Mureșan s-a născut pe 13 februarie 1982, la Sighișoara, și a fost unul dintre cei mai apreciați mijlocași defensivi ai generației sale. De-a lungul carierei a evoluat pentru CFR Cluj, ASA Târgu Mureș și Gloria Bistrița, iar în tricoul echipei naționale a României a bifat nouă selecții.

După retragerea din fotbal, Gabi Mureșan s-a implicat în administrația locală, fiind ales primar al comunei Apold, funcție pe care o ocupa la momentul decesului.

Sursă foto: Facebook/Toni Lucian Dumitru