RELIGIEULTIMA ORĂ

Domnitorul Ştefan cel Mare n-a fost înmormântat într-un sicriu, ci direct pe 13 bare de fier. Niciun cronicar sau istoric român nu a făcut această referire

După cum bine se știe, mărețul voievod Ştefan cel Mare și Sfânt, fiul lui Bogdan al II-lea, considerat o personalitate marcantă a istoriei României, om de stat, diplomat și conducător militar, a avut cea mai lungă domnie (47 de ani) din epoca medievală a Țărilor Române. A avut o viață zbuciumată, conform acelor vremuri. După ce și-a sfârșit existența, a fost înhumat la Mănăstirea Putna în iulie 1504, însă cel mai straniu lucru este felul în care conducătorul moldovean a fost înmormântat.

Locul de odihnă al lui Ștefan-Vodă deschis de două ori

Astfel, la peste două veacuri și jumătate, în februarie 1758, la porunca mitropolitului Iacov Putneanul al Sucevei, s-a deschis pentru prima dată locul care adăpostea osemintele lui Ştefan. O profundă surprindere s-a aşternut peste preoţii şi călugării care asistau la eveniment. Domnul fusese înmormântat fără coșciug, înveşmântat doar într-o mantie domnească, aşezat pe 13 drugi de fier, capul fiindu-i sprijinit de câteva cărămizi zidite. Asta scrie în zapisul omului bisericii ortodoxe. În mod bizar, despre înmormântarea lui Ştefan cel Mare nu au scris nici cronicarii, nici istoricii de mai târziu.

,,În mormântul lui Ștefan cel Mare, ca și în mormântul precedent, neidentificat, rămășițele pământești ale slăvitului erou au fost găsite, fără sicriu, așezate tot pe treisprezece bare de fier, dispuse transversal și tot cu căpătâi de cărămizi zidite în zona craniului. Comisia a constatat că osul frontal s-a păstrat cel mai bine și că statura voievodului era într-adevăr scundă, așa cum o descrie Grigore Ureche și cum arată „vorbele rămase din bătrâni”. Mantia sa era confecționată dintr-o „stofă grea și bogată”, având o cruce de aur brodată în dreptul pieptului, „care nu se prăbușise” în sine. Alte obiecte prețioase nu s-au găsit în mormântul lui Ștefan cel Mare, doarece, cum bine se știe acum, ele fuseseră ridicate cu prilejul deschiderii anterioare, din februarie 1758, fapt constatat, la vremea sa, și de comisia austriacă. Ceea ce s-a găsit atunci rezultă parțial din scrisoarea mitropolitului Iacov către egumenul Venedict, citată de noi, mai sus, și, mai departe, în catalog, la fișa Coroanei Maicii Domnului. Din păcate, nu am izbutit să depistăm izvodul ispravnicului Lascaraclle, care ar fi trebuit să fie în arhiva Mănăstirii Putna și în care erau menționate toate obiectele găsite de el în acest mormânt, după cum rezultă din Catastih de toate scrisorile sfintei Mănăstiri Putnii, întocmit în 1764 „de smeritul și mult păcătosul Vartolomeiu Măzăreanu, arhimandrit”.,, se arata pe www.manastireaputna.ro.

Peste altă aproape sută de ani, în luna noiembrie a anului 1856, la stăruinţa egumenului de la Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială vieneză, a deschis mai multe morminte „aflătoare în biserica Mânăstirii Putna, aparţinând domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi membrilor familiei sale”. La sfârşitul lucrărilor, a fost încheiat un proces-verbal amănunţit, publicat apoi de F. A. Wiekenhauser în „Istoria Mânăstirilor Voroneţ şi Putna”, în 1886.

Mormântul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna

Din acest document rezultă că, la cea de-a doua deshumare, osemintele voievodului nu au fost atinse, dar, din dispunerea lor, „se putea stabili, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej, rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fuseseră aşezate la început”.

Procesul-verbal arată că, în mormântul lui Ştefan, „cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărâmăturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fie, ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului. Din partea de sus a corpului nu se mai vede aproape nimic, şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli (n.red- aprox. 30 cm), ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinut, lipsit de orice acoperământ. Aceste rămăşiţe craniene sunt dispuse la o distanţă de cinci ţoli (13 cm) departe de celelalte resturi ale cadavrului îndepărtate de osul frontal, cât şi de ambele oase laterale, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire.

Această împrejurare lansează presupunerea că la acest cadavru capul ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală cu mult timp în urmă”. Totuși, aspectul îmbrăcăminții cadavrului, ca și crucea din aur din dreptul pieptului, întăreau convingerea că era vorba de o mantie domnească și de un mormânt cioplit în piatră, destinat oamenilor de seamă. Aşadar, capul domnitorului a fost înmormântat separat de trup, de restul corpului.  Apoi, întreg trupul nu a fost așezat în sicriu, ci pe 13 bare de fier.

Ciudat este faptul că şi rămășițele voievodului moldovean Alexandru cel Bun au fost descoperite precum cele ale lui Ştefan cel Mare. Adică fără sicriu, cu trupul aşezat pe un grilaj asemănător, de fier, şi cu capul sprijinit pe un zid de cărămizi. Obiceiul decapitării voievozilor, după moartea lor naturală, s-a păstrat până târziu în vreme. Astfel, la repatrierea osemintelor lui Dimitrie Cantemir, din Rusia în România, pentru ca domnitorul să fie reînhumat în Biserica Trei Ierahi, din Iaşi, s-a constatat că trupul era, de asemenea, fără cap. Este posibil ca practica decapitării domnitorului, înainte de înmormântare, să-şi aibă originea înainte de creştinism, fapt ce ar explica şocantul obicei.

,,Cu privire la „mortul arătat așa de misterios în scrisoarea lui Iacov Putneanul”, comisia a conchis categoric că „nu poate fi altul decât Ștefan cel Mare”, lucru ce rezultă fără putință de contrazicere din observația făcută pe verso acestei scrisori de către egumenul Mănăstirii Putna, care sună astfel: „Această scrisoare este de la prea înaltul domn și stăpân mitropolitul Iacov, în care scrie despre lucrurile găsite în mormântul din pomelnic (adică din gropniță), unde se află mormântul lui Ștefan cel Mare, pentru a face din ele două coroane la icoana făcătoare de minuni”.

Odată cu cercetarea rămășițelor pământești ale lui Ștefan cel Mare, comisia și-a considerat misiunea îndeplinită, dispunând reînchiderea mormântului fără „a le mișca din locul în care au fost găsite” și concluzionînd, totodată, „că nu este indicat să continue operațiile pentru desfacerea și a celorlalte trei morminte” (adică al Măriei Voichița, al Măriei de Mangop și al lui Petru și Bogdan), deoarece acestea „coincid fără îndoială cu indicațiile pietrelor funerare din pomelnic, putându-se, în această privință, trage toate concluziile precise…”., arata www.manastireaputna.ro/ .

„Trebuie să se exprime părerea că rămășițele pământești ale lui Ștefan cel Mare și ale lui Alexandru (sic !) au fost îngropate fără sicrie, trupurile fiind înfășurate în veșminte domnești. Aceasta rezultă din împrejurarea că așezarea și poziția resturilor de îmbrăcăminte” din cele două morminte „au fost găsite în deplină orânduială, pe când, dacă s-ar fi scos sicriile ori s-ar fi mutat cadavrele (cândva)…, îmbrăcămintea lor s-ar fi deranjat. De asemenea, trebuie luat în considerație că în ambele morminte se află, pentru sprijinirea capului, desigur, câte un căpătâi de zidărie, care, în cazul îngropării cu sicrie, nu ar fi avut nici un rost”.


– „În ceea ce privește împrejurarea că în mormântul lui Ștefan cel Mare s-a menținut partea de deasupra a craniului, în timp ce în alte morminte – de pildă, în mormântul voievodului Bogdan, care a murit cu mulți ani mai târziu – nu s-au mai găsit rămășițe ale oaselor capului, acest lucru are o explicație în construcția mult mai îngrijită a mormântului și în alcătuirea lui din piatră de grezie fină, fapt prin care s-a adunat relativ mai puțină umezeală în mormânt, astfel încât rămășițele pământești au ținut mai mult și au fost aflate în stare mai bună”.

– „Având în vedere interesul istoric și arheologic al rămășițelor vestimentare, ca și al inelelor și al celorlalte odoare ce au fost găsite în aceste morminte, s-au făcut desene și fotografii ale acestora, ca și ale mormintelor deschise (…), iar de către comisarul tehnic s-au făcut planuri în ceea ce privește așezarea arhitectonică a bisericii Mănăstirii Putna (…) – Apoi, resturile mortuare, prefăcute în țărână, care au fost scoase din mormintele pronaosului, au fost așezate în sicrie noi, la loc în mormintele lor, iar obiectele demne de păstrat s-au așezat în mod corespunzător și s-au încuiat sub sigiliul comisiunii într-un dulap al mănăstirii, de asemenea sigilat, cu indicația persoanelor cărora aceste obiecte le-au aparținut în viață”.

La sfârșit, „apreciind că Ștefan cel Mare și familia sa sunt într-o deosebită cinste în amintirea poporului”, comisia propunea ca să se „ridice chiar în Mănăstirea Putna – potrivit dorinței întregii țari – un monument corespunzător pentru a se păstra amintirea descoperirii mormintelor domnești aflătoare acolo”.