ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Doliu. Un renumit profesor a plecat la Ceruri

Invatamantul sucevean este in doliu. Un renumit profesor a plecat la Ceruri. Anunțul a fost făcut de prof. Virginel Iordache.

,,În Zi de mare sărbătoare, Izvorul Tămăduirii, am aflat o veste care mi-a înnegurat sufletul.
O veste care m-a năucit, o veste pe care o intuiam dar speram să vină cât mai târziu .
Distinsul prof. Nebunescu Alexandru a trecut la cele veșnice.
Fiu de oltean și ardelean prin comportament a fost devotat școlii și profesiei de dascăl .
Profesor de matematică la Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret”, director al Liceului Sanitar din Suceava, om al școlii , Alexandru Nebunescu a fost un model pentru zeci și zeci de generații de elevi, un OM de o modestie deosebită, cu o pregătire științifică fără cusur, un model de tată, soț, coleg și prieten.
A rămas același OM chiar și atunci când unii au dorit să-l “lovească “ pe nedrept .
Să-ți fie somnul ușor, bunul nostru prieten și coleg , iar Bunul Dumnezeu să te așeze într-un loc curat și frumos așa cum ți-a fost inima și sufletul!
Lacrimi și flori,nea Sandu !
Condoleanțe familiei îndurerate!,,