ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Doliu pentru pompierii militari: A plecat la Ceruri unul din salvatorii județului și nu numai

A plecat la Ceruri încă un salvator. Anunțul a fost făcut de ISU ,,Bucovina,, Suceava:

Un alt coleg ne-a părăsit mult prea devreme. TINEL avea doar 53 de ani, iar dispariția lui a fost fulgerătoare, când nimeni nu se aștepta…

Plutonierul adjutant-șef (r) CONSTANTIN-EMILIAN ONICIUC și-a servit patria și semenii cu credință și cu dragoste, iar colegii săi au avut parte mereu de un camarad cu experiență la intervenții și un prieten de nădejde în restul timpului.

Este o pierdere grea pentru toți cei care l-au cunoscut, iar cei care doresc să-și ia rămas bun de la el, o pot face la capela mortuară a bisericii „Sf. Ilie” din municipiul Rădăuți.

Slujba de înmormântarea va avea loc marți, 22 octombrie, începând cu ora 12:00.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și putere multă să poată să treacă peste această pierdere imensă!

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!