Doliu într-o familie din Vicovu de Jos. Un bărbat a decedat pe loc într-un grav accident rutier care a avut loc sâmbătă seară. Acum familia se pregătește de înmormântare. Este durere fără margini. Vicoveanul se întorcea din Italia și mai avea puțin până să ajungă acasă când destinul a fost fr
Coliziune între două autoturisme și un microbuz. Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Sâmbătă, în jurul orelor 19. 45, Sandul Ilie, de 58 ani, din comuna Vicovu de Jos, județul Suceava a condus autoturismul marca Mercedes-Benz, pe D.N.2, direcția Suceava-Siret, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depășire, situație pe fondul căreia a intrat în coliziune cu autoturismul marca Jaguar care era condus pe direcția Siret-Suceava, de către S.A. de 26 ani, din comuna Ipotești, județul Suceava. În urma impactul autoturismele implicate au acroșat și microbuzul marca Mercedes-Benz Sprinter, care era condus pe direcția Siret-Suceava, de către cetățeanul ucrainean H.V., de 33 ani.
În urma accidentului bărbatul din Vicovu de Jos, conducător al utoturismului marca Mercedes-Benz E270, a suferit leziuni traumatice grave care au dus la declarea decesului, la locul accidentului, la ora 20. 28.
Totodată, S.A. și D.C. conducător și respectiv pasager în autoturismul marca Jaguar XF, au suferit leziuni, fiind preluați de echipaje medicale de urgență și transportați la UPU – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava unde în urma evaluării preliminareau fost diagnosticați cu fractură femur și contuzie genunchi și respectiv, politraumatism prin accident rutier, H.V. a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.S.A. nu a putut fi testat cu aparatul etilometru, astfel că, în raport cu leziunile traumatice, i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 192 alin. (2) din Codul penal și vătămare corporală din culpă, faptă prev. de art. 196 alin. (2),(3),(4)din Codul penal.

