Comunitatea locală și colectivul Școlii Gimnaziale ,,George Tofan,,Bilca sunt înmărmurite de durere în urma unei tragedii petrecute ieri seară, care a dus la pierderea prematură a unui elev remarcabil.
Mirel, descris de profesori și colegi ca un copil deosebit, inteligent și extrem de respectuos, a lăsat în urmă o comunitate profund îndoliată și măcinată de tristețe.
Într-un mesaj public plin de emoție, reprezentanții instituției de învățământ au subliniat golul imens lăsat de plecarea acestuia:
„Dumnezeu ne oferă în dar o viață, mai lungă sau mai scurtă, cu bune sau mai puțin bune! Esența este însă bucuria de a exista! Nu sunt cuvinte care să exprime durerea, tristețea și apăsarea care domină întreaga comunitate în urma tragediei consumate în urmă cu câteva ore. MIREL a fost un copil deosebit, inteligent, harnic, respectuos care și-a câștigat aprecierea tuturor prin rezultatele sale și bunătate.”
Cadrele didactice și colegii își vor aminti mereu de zâmbetul lui Mirel, de seriozitatea de care dădea dovadă la cursuri și de dorința lui permanentă de a învăța. În aceste momente de grea încercare, toate gândurile și rugăciunile comunității se îndreaptă către familia devastată, cu speranța că vor găsi puterea divină de a trece peste această suferință de neimaginat.
Elevul a căzut cu bicicleta de la o înălțime de aproximativ 7 metri de pe o punte pietonală degradată care traversează râul Suceava
Un minor în vârstă de 17 ani din comuna Bilca și-a pierdut viața în noaptea de duminică spre luni, după ce a căzut cu bicicleta de la o înălțime de aproximativ 7 metri de pe o punte pietonală degradată care traversează râul Suceava.
Alarma s-a dat în această dimineață (20 iulie 2026), în jurul orei 03:31, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. O femeie de 44 de ani, care se deplasa pe puntea pietonală ce leagă localitățile Vicovu de Jos și Bilca, a observat o bicicletă abandonată, care avea încă lanterna aprinsă.
Bicicleta se afla exact într-o zonă periculoasă, unde din structura punții lipseau mai multe elemente de lemn. Bănuind că persoana care o folosea a căzut în gol, femeia a alertat imediat autoritățile.
Tânărul a căzut de la 7 metri înălțime
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești și pompierii din cadrul Detașamentului ISU Vicovu de Sus. În urma căutărilor efectuate sub punte, militarii au găsit trupul unui tânăr, căzut cu fața în jos într-o groapă cu apă.
Din verificările polițiștilor, victima a fost identificată în persoana lui Șestun Iulian, un adolescent de 17 ani din Bilca. În după-amiaza zilei precedente, acesta plecase de acasă spre Vicovu de Jos. La întoarcere, pe timp de noapte, din cauza întunericului, a neatenției și mai ales a stării deplorabile a punții pietonale, băiatul a căzut prin spațiile libere lăsate de scândurile lipsă.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
Echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru salvarea adolescentului, fiind constatat decesul. Corpul neînsuflețit a fost extras de pompieri și transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei, care va stabili cauza exactă a decesului.
Oamenii legii au precizat că nu există suspiciuni cu privire la împrejurările producerii tragicului eveniment. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor condițiilor în care s-a produs accidentul.

