Tragedie. Un tânăr de 23 de ani a murit şi unul de 25 de ani este în comă, după ce s-au intoxicat într-o locuinţă în construcţie, în comuna Corbi, conform Observator.Un tânăr de 23 de ani a murit şi unul de 25 de ani este în comă, după ce s-au intoxicat într-o locuinţă care era în construcție. Pompierii au depistat miros puternic de lac sau vopsea.
„Pompierii argeşeni au fost solicitaţi să intervină în comuna Corbi, strada Drumul Carului, în cazul a două persoane, posibil intoxicate cu monoxid de carbon”, a anunţat, joi seară, ISU Argeş.
La fața locului s-au deplasat ajutoarele: o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj CBRN, alături de două ambulanţe SAJ.
Odată ajunși în locuința în construcție, ISU Argeș a precizat că pompierii au simțit miros puternic de vopsea sau lac.
„Au fost identificate două victime de sex masculin, din păcate, una dintre acestea (aproximativ 23 de ani) decedată. Cea de-a doua victimă, în vârstă de aproximativ 25 de ani, a fost preluată în stare comatoasă”, a mai transmis sursa citată.