ACTUALITATELOCAL

Doi tineri au fost retinuti dupa ce au furat lucruri dintr-o scoala din Arbore

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au continuat cercetările privind un furt comis de persoane necunoscute în noaptea de 01/02.04.2025 de la o unitate de învățământ din comuna Arbore, jud. Suceava.

În baza probatoriului administrat, instanța de judecată a încuviințat efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința a doi tineri în vârstă de 19 și 20 ani, domiciliați în comuna Arbore. În urma efectuării percheziției domiciliare din data de 09.04.2025, cu sprijinul grupei SAS și în prezența criminalistului din cadrul Poliției municipiului Rădăuți s-a reușit recuperarea unei părți din bunurile sustrase, prejudiciul total fiind estimat la suma de 5.000 lei .

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Solca și Postului de Poliție Arbore au emis două ordonanțe de reținere pentru 24 de ore față de cei doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”.

Cei doi au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.