ACTUALITATEBREAKING NEWSLOCAL

DOI ȘOFERI depistati drogati la volanul mașinii

În ultima perioadă, polițiștii acționează zilnic pe drumurile publice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, cu preponderență pentru identificarea celor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

 

Doar în perioada 25 – 26 februarie, polițiștii din Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc au identificat doi șoferi care se aflau sub influența substanțelor interzise.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale și se efectuează cercetări cu privire la infracțiunile de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

La data de 25.02.2023, orele 15:55, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier – Poliția Municipiului Rădăuți în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Spitalului din municipiul Rădăuți, județul Suceava, au oprit un autoturism condus de către un bărbat domiciliat în municipiul Rădăuți, județul Suceava, acesta aflându-se singur în autoturism.

Întrucât conducătorul auto avea un comportament dubios, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ, iar mai apoi a fost testat cu aparatul marca Drager Drugtest 5000, aparatul indicând prezența activă în organism a substanței METHAMPHETAMINE.

În urma testării, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde, cu consimțământul său, i-au fost recoltate probe biologice.

În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (2) din Codul Penal.

 

La data de 26.02.2023, în jurul orei 04:05, polițiștii echipajului de poliție rutieră au efectuat semnalul de oprire pentru un autoturism pe strada Calea Bucovinei din mun. Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, acesta fiind condus de către un bărbat din com./sat Vatra Moldoviței, jud. Suceava.

Având în vedere comportamentul șoferului, acesta a fost testat cu aparatul Drager DrugTest 5000 din dotare, indicat o valoare pozitivă la substanța BENZODIAZEPINES (BZO).

Având în vedere rezultatul testării, șoferul a fost condus la Spitalul mun.Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate mostre biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (2) din Codul Penal.

 

Reamintim că la finalul anului precedent, cu sprijinul autorităților locale, respectiv al primăriilor și consiliilor locale din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Dorna Candreni, Fălticeni, Gura Humorului  și al Consiliului Județean Suceava – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, polițiștii din cadrul structirilor rutiere IPJ Suceava au primit în dotare 9 aparate performante pentru testarea consumului de substanțe interzise Drugger DrugTest 5000.

 

Aparatele au intrat în dotarea Serviciului Rutier – IPJ Suceava, Poliției Municipiului Suceava, Poliției Municipiului Vatra Dornei, Poliție Municipiului Fălticeni, Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Municipiului Campulung Moldovenesc, Poliției Orașului Gura Humorului și Poliției Orașului Siret.

 

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interszise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

 

Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

 

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!

             

FĂRĂ ALCOOL ȘI DROGURI LA VOLAN DRUMURILE SUNT MAI SIGURE!