Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a confirmat luni seară că victimele turnului prăbuşit din Roma sunt români. Ea a subliniat că „ambii sunt lucizi și comunică”, adăugând că încercarea de al scoate pe al doilea de sub dărâmături este în continuare în dinamică.
„În legătură cu incidentul de la Roma, suntem în contact permanent cu consulatul și ambasada care au fost din prima clipă în alertă și în comunicare cu autoritățile italiene. Facem tot ce ține de noi să le putem fi alături muncitorilor români însă putem și confirma prezența și grija autorităților italiene de la fața locului.Avem confirmarea că sunt doi români răniți în acest incident regretabil, unul de 48 de ani și unul de 66 de ani, ambii sunt lucizi și comunică.
Atât la spital, unde
a fost transportat primul muncitor român salvat, cât și la fața locului unde situația este încă critică și muncitorul român este prins sub dărâmături în acest moment, avem colegi prezenți pentru asistența consulară și comunicarea cu autoritățile italiene.
Munca pompierilor este vitală în acest moment”, a scris Ţoiu pe Facebook.
O parte din Torre dei Conti din Roma, Italia, s-a prăbușit luni dimineaţă, în timpul lucrărilor de renovare. Pompierii au intervenit rapid pentru a salva muncitorii însă, în acelaşi timp, a avut loc o altă prăbuşire. Un muncitor român a ajuns de urgenţă la spital, în timp ce un altul, tot român, a fost prins sub dărâmături.
Cei doi români fac parte din echipa care lucra la renovarea turnului mediaval, situat în apropiere de Colosseum şi de Forum Roman. Alţi patru muncitori au fost răniţi. O porțiune din Torre dei Conti, o clădire istorică aflată în prezent în curs de lucrări majore de restaurare, finanțate de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) , s-a prăbușit brusc. De la ora 11:30, pompierii sunt în Largo Corrado Ricci cu trei echipe operative, două autoscări și unități speciale pentru a salva un muncitor îngropat sub dărâmături. La ora 12:50, o a doua prăbușire a ridicat un alt nor de praf. Pompierii au fost nevoiți să retragă autoscările. Dronele au zburat deasupra structurii, iar temerile de noi prăbușiri sunt mari, scrie La Repubblica.
Monument istoric, neutilizat de 9 ani
Secțiunea centrală a laturii turnului cu vedere la Via Cavour, contrafortul exterior construit în anii 1930 pentru a consolida clădirea, a dispărut. În a doua prăbuşire, podelele interioare s-au năruit. Patru muncitori au fost salvați de pompieri.
Polițiștii locali au securizat zona, blocând traficul pietonal și rutier pentru a facilita intervenția pompierilor și a vehiculelor de urgență. Carabinierii și poliția judiciară, specializată în accidente de muncă, investighează prăbușirea. Acesta este primul pas dintr-o anchetă potențial mult mai amplă: nu numai că se investighează starea de sănătate a răniților, dar procurorii vor să înțeleagă și ce s-a întâmplat în timpul lucrărilor de renovare. Turnul, construit în 1216 de Inocențiu al III-lea , este în prezent în curs de renovare după ani de neglijență.
Parchetul a solicitat imediat o expertiză a stadiului lucrărilor și atribuirea contractului de șantier.
Cu o înălţime de 29 de metri, Torre dei Conti se află pe Via dei Fori Imperiali, bulevardul larg care duce de la Piazza Venezia din centrul orașului la Colosseum. Clădirea nu a mai fost utilizată din 2006, dar a fost supusă unor lucrări de renovare în cadrul unui proiect cu durata de patru ani, care urmează să se încheie anul viitor, potrivit autorităților orașului Roma.

