Un șut în fund este un pas înainte, este un proverb românesc. Și se pare că la români se și vede aplicat. După scandalul de la Serviciul Permise și Înmatriculări AUTO intre un activist și paramedic voluntar și polițista Oana Melinte,aceasta din urmă nu a fost mustrată de superiori ci chiar a ajuns într-o structură anticorupție.
Dacă la conduită nu a stat bine, acest criteriu pare că nu a ridicat semne de întrebare pentru cei care au decis că polițist este numai bună sa facă parte din structura ANTICORUPȚIE.
Prin anul 2020, soții Melinte lucrau în structuri diferite:
Oana Melinte era angajată la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției Prefectului Suceava iar Melinte Ion Dorel era subofițer magazioner principal la Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava.
.Atașăm declaratia de avere de pe portalul jandarmeriasuceava.ro. Cei doi, potrivit aceluiași document oficial, dețin o suprafață de teren de 550 mp din 2010 în Ipotești dar și o casă de locuit cu o suprafață de 116 mp, tot în Ipotești. Soții Melinte dețineau la acea vreme și un autoturism ALFA Romeo, anul de fabricație-2009, mașină dobândită prin cumpărare.
https://www.jandarmeriasuceava.ro/files/Avere_2020_MELINTE-ION-DOREL.pdf
In 2022, Oana Melinte era propusă să ocupe funcția de șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava după marile descinderi în dosarul Șpăgilor de la Permise ale procurorilor anticorupție. Asta după ce prefectul de atunci, Alexandru Moldovan a înaintat către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule propunerea ca inspectorul de poliție Oana Melinte să fie împuternicită pentru perioada următoare la conducerea instituției sucevene. Până la numirea unui ofițer, Oana Melinte a indeplinit această funcție.
Oana Melinte avea atunci 36 de ani și lucra de 17 ani în poliție, iar din 2018 coordona activitatea compartimentului Înmatriculări.
În 2025, a fost insa un scandal uriaș la Serviciul Permise între un activist și polițista Oana Melinte
Cunoscutul activist și paramedic voluntar la ISU Suceava Sorin Mihalescul reclama la inceputul anului, pe pagina sa de socializare, ceea ce a calificat a fi un „abuz” și a acuzat în acest sens comportamentul unor angajați de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatriculări Vehicule (față de care s-a referit ca fiind „Poliția Suceava Înmatriculări Auto!” – n.red.).
Postând două filmulețe făcute cu telefonul mobil – unul în care îl arăta certându-se cu o angajată de la SRPCIV (probabil Oana Melinte) și altul pe el cu geaca ruptă după ce a avut „clenciul” cu polițista respectivă, Sorin Mihalescul a prezentat pe scurt istoricul situației: avea programare să transcrie o mașină la ora 12:00 a zilei de joi și a ajuns mai târziu pentru că a luat copilul de la grădiniță, când era pauză de masă, motiv pentru care a așteptat până au redeschis ghișeele la ora 13 și s-a îndreptat la ghișeul cu numărul 3 cerându-și scuze respectuos (aceasta este precizarea din postarea sa – n.r.) pentru că a întârziat, rugând pe angajatul de la ghișeul respectiv să îl ajute sau să facă altă programare.
De aici ar fi pornit toată neînțelegerea. „Domnul mi-a luat actele și a constatat că nu aveam o copie și mi-a zis să o fac și dacă nu e ocupat mă ia. În maxim 5 minute am revenit cu copia, era un domn înaintea mea și l-am rugat dacă mă poate lăsa, el văzându-mă cu copilul m-a lăsat (și) la ghișeul 3 domnul mi-a zis <domnuʼ care te-a lăsat nu e șef aici, eu sunt, vii după terminarea programului și le depui!>. Am zis <Domnule, mi-ați zis să revin cu copia, nu vă bateți joc de mine, sunt cu copilul>, răspunsul (fiind) <și ce dacă, poți fi cu 100 copii>. De acolo a venit agenta de poliție (de fapt, gradul Oanei Melinte este comisar – n.r.), deși nu m-am opus să ies afară, m-a luat de haine, mi-a rupt hainele de pe mine, eu ieșind afară de bunăvoie!”, susține Sorin Mihalescul.
Cu toate că el susținea că ar fi ieșit de bunăvoie, discuția contradictorie cu angajata SRPCIV a continuat pe hol. Inițial, femeia i-ar fi spus ferm să nu mai vină să facă „panaramă” iar el, în timp ce filma discuția contradictorie, o întreabă pe angajata SRPCIV cum se numește. Atunci se pare – cel puțin așa rezultă din filmarea postată – polițista și-ar fi pierdut cumpătul pentru că a întrebat-o cum o cheamă și ar fi încercat într-un mod repezit să-i înșface actele din mână.
El i-a spus să nu îl tragă de mânecă, iar angajata de la SRPCIV (din filmare nu se distinge foarte bine ce făcea, ci doar se auzea la rândul ei spunând) să cheme cineva câțiva martori și, lui Sorin Mihalescul, „nu te mai trage!”, în vreme ce el îi replica faptul că trage de el, deși este cu copilul. Probabil că femeia a dat un pas în spate pentru că ulterior apare din nou în filmare întrebându-l pe Sorin Mihalescul, în timp ce mergea nu departe de copilul acestuia, „Cine trage de tine?”. Filmarea se întrerupe iar apoi apare o altă filmare în care activistul este în mașină arătându-și geaca ruptă.
SRPCIV este o structură în subordinea Prefecturii Suceava și de aceea o cercetare administrativă la nivelul SRPCIV Suceava va analiza situația, potrivit subprefectului Florin Sinescu, avându-se în vedere toate aspectele, foarte probabil și înregistrările de pe camerele video de la mall pentru a se vedea dacă într-adevăr geaca lui Sorin Mihalescul a fost sau nu ruptă în timpul discuției contradictorii cu salariata de la SRPCIV Suceava. „Este regretabil ceea ce s-a întâmplat. Avem dotări tehnice, dar fără resursă umană suficientă nu este posibil un serviciu de calitate”, declara după incident ul de atunci subprefectul Florin Sinescu, precizând că nu caută scuze nimănui și nu este justificabil comportamentul.
Ce comunicat a transmis șeful de la Permise imediat după incident:
Comisarul șef de Poliție Marius Rusu, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava transmitea in data de 31 ianuarie 2025, un comunicat de presă prin intermediul căruia aduce lămuriri despre incidentul în care a fost implicată polițista Oana Melinte și sportivul sucevean Sorin Mihalescul.
„Urmare a imaginilor apărute în spațiul public la data de 30.01.2025, arătăm faptul că cetățeanul M.S. s-a prezentat la ghișeul nr. 3 din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V Suceava la orele 13:00, în scopul un soluționării unei operațiuni de transcriere a unui vehicul pentru care acesta avea o programare efectuată pentru ora 11:54.
Cu această ocazie, lucrătorul din ghișeu i-a verificat documentația constatând faptul că acesta nu deținea documentul de identitate în original, motiv pentru care i-a solicitat să revină cu toate documentele și cu actul de identitate în original.
Ulterior cetățeanul M.S a revenit la ghișeu cu documentația solicitată, însă la momentul respectiv la ghișeul numărul 3 se afla un alt cetățean , moment în care lucrătorul de la ghișeu i-a solicitat să aștepte și i-a comunicat că va fi preluat ulterior.
Deranjat de faptul că era necesar să mai aștepte, cetățeanul M.S. a început să se manifeste violent, adresând injurii și amenințări, perturbând astfel activitatea tuturor ghișeelor.
În scopul detensionării situației, doamna inspector de poliție Melinte Oana i-a solicitat numitului M.S să se calmeze, pentru a fi identifictă o soluție de remediere a problemei.
Cetățeanul M.S a continuat să fie recalcitrant cu toate că i s-a solicitat în repetate rânduri să se manifeste într-un mod civilizat și decent pentru a nu perturba activitatea, însă acesta nu s-a conformat, sens în care doamna Melinte Oana i-a solicitat acetuia să părăsească incinta pentru a putea fi deserviți în mod civilizat și eficient ceilalți cetățeni.
Tot pe această cale facem mențiunea că la momentul primei interacțiuni cu cetățeanul M.S, doamna Melinte Oana și-a declinat identitatea și calitatea, aspecte care pot fi confirmate de către lucrătorii din ghișeu și ceilalți cetățeni.
Totodată au fost solicitate imaginile video surprinse de camerele video din incinta Iulius Mall Suceava, pentru a se stabili în concret situația de fapt.
Dorim să precizăm faptul că acest incident nedorit este unul izolat, ce nu poate caracteriza la modul general lucrătorii instituției noastre, sens în care ne manifestăm regretul pentru situația petrecută și vă asigurăm în continuare de întreaga noastră disponibilitate în soluționarea tuturor cererilor adrestate instituției, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a transmis comisaul șef Marius Rusu
Soții Oana și Dorel Melinte, angajați la Serviciul Județean Anticorupție Suceava-Direcția Generală Anticorupție
Soții Melinte apar însă angajați la Direcția Generală Anticorupție Suceava.Potrvit structurii centrale, Oana Melinte este ofițer specialist 2 la DGA iar Dorel Melinte este agent I la DGA.Potrivit celor două declaratii de avere depuse la DGA, cei doi dețin două autoturisme. Dacia Sandero Stepway-an fabruicatie 2024 și Volkswagen-an fabricatie -2002, ambele dobândite prin contracte de vânzare cumpărare.
Se la Serviicul Permise se pare că pe un an de zile, Melinte Dorel a incasat 86130 RON in timp ce Oana Melinte a băgat în buzunar 104155 RON. În 2023; Oana Melinte ar fi imprumutat de la RAIFFEISEN BANK – 75000 RON iar in 2024 de la BCR-20000 RON.
Declaratiile de avere de pe site-ul DGA:
https://www.mai-dga.ro/wp-content/uploads/declaratii/DA/Melinte%20Oana.pdf
https://www.mai-dga.ro/wp-content/uploads/declaratii/DA/Melinte%20Ioan%20Dorel.pdf
Oana Melinte a obținut de la IPJ Suceava printr-o hiotărâre judecătorească -1291 RON. Subofițerul Ion Dorel Melinte se pare că a ajuns mai întâi la IPJ Suceava, dorind să ajungă examinator auto ca mai apoi să fie angajat de Instituția Prefectului la Serviciul Permise. Se pare că cei doi au trecut cu BRIO scandalul Șpăgilor de la Permise în marile dosare instrumentate de DIrecția Națională Anticorupție.
Oana Melinte și soțul au ajuns de ceva vreme angajați cu acte in regula de la Serviciul Permise la Direcția Generală Anticorupție. Acum cei doi îi invață pe suceveni lupta impotriva corupției.