Procurorii DNA au început, în luna august, urmărirea penală in rem în scandalul folosirii a 2 milioane de euro din bani publici pentru cele 400 de panouri publicitare care promovau cartea lui Nicolae Ciucă, ”Un ostaș în slujba țării”.
Acuzațiile DNA sunt de spălare de bani și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
”Prin ordonanta din data de 08.08.2024 s-a dispus inceperea urmãririi penale in cauzã sub aspectul sävârsirii infractiunilor de utilizarea subventiilor in alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum si utilizarea in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, si spălarea banilor, prev. de art. 49 lit. a din Legea nr. 129/2019. În interesul solutionării cauzei se impune ca Autoritatea Electorală Permanentă sã punã la dispozitie, în copie certificatã conform cu originalul, toate inscrisurile iustificative, detinute la nivelul institutiei, aferente plăților efectuate”, se arată într-o adresă a procurorilor, consultată de Antena 3 CNN.
PNL a plătit două milioane de euro pentru 400 de panouri publicitare cu imaginea lui Nicolae Ciucă și sloganul „Un ostaș în slujba țării”, panouri amplasate de-a lungul principalelor autostrăzi și drumuri naționale din România, scrie publicația Snoop.ro, care a obținut datele de la Partidul Național Liberal. Aceste costuri, care acoperă o perioadă de trei luni de afișaj, au fost suportate din bani publici, mai precis din subvenția primită de PNL de la bugetul de stat.
Cartea lui Nicolae Ciucă nu a mai fost lansată, așa cum era pregătită, din cauza scandalului generat de informațiile despre banii publici folosiți pentru promovarea ei, de fapt pentru promovarea candidaturii la prezidențiale a președintelui PNL.
Replica lui Ciucă: „Oricine poate cerceta această cheltuială a PNL cu panourile” Președintele PNL a transmis că partidul condus de Marcel Ciolacu „a dat drumul la robinetul de fake-news” și că totul este „pentru acoperirea scandalului Nordis”.
„George Simion, așa cum este bine cunoscut în spațiul public, a făcut o plângere penală la Parchetul General la finalul lunii august. La orice plângere conformă se deschide, potrivit legii, o lucrare in rem. E cale lungă de la lucrare la dosar, așa cum susține PSD pe surse. Diferența majoră este că domnul Ciolacu chiar s-a plimbat cu avionul privat la Nisa iar pe acest subiect a fost depusă o plângere penală”, a scris liderul liberal pe Facebook. „Deci, dacă ar fi să folosim logica PSD, atunci ar trebui să spună că și președintele lor are dosar penal la DNA. Oricine poate cerceta această cheltuială a PNL cu panourile. Noi suntem transparenți și nu avem nimic de ascuns, spre deosebire de Ciolacu și PSD”, a adăugat Ciucă.