INTERNAȚIONAL

Directorul YASNO îi îndeamnă pe ucraineni să se pregătească pentru posibile atacuri asupra sistemului energetic

Kiev

Serhii Kovalenko, directorul companiei YASNO – furnizor de electricitate, gaze și soluții de eficiență energetică – le recomandă cetățenilor și mediului de afaceri să se asigure din timp cu surse alternative de energie, în eventualitatea unor noi atacuri rusești asupra infrastructurii energetice.

Potrivit acestuia, populația ar trebui să aibă la îndemână powerbank-uri, lanterne și să verifice funcționarea acestora. De asemenea, se recomandă menținerea tuturor gadgeturilor încărcate și păstrarea acasă a unui stoc de apă și alimente cu termen lung de valabilitate. Este important ca fiecare să planifice și modul de acțiune în cazul unei pene de curent prelungite.

În ceea ce privește afacerile, se recomandă verificarea stării tehnice a generatoarelor și a altor instalații de rezervă folosite în timpul întreruperilor anterioare. Totodată, se sugerează luarea în considerare a instalării sistemelor de alimentare neîntreruptibilă (UPS).

Agenția BucPress Cernăuți