BREAKING NEWSECONOMIC

Directorul general al Blue Air: Compania nu va relua zborurile în următoarele 60 de zile

Directorul General al Blue Air, Cristian Rada, a informat angajații că zborurile companiei low-cost nu vor fi reluate în următoarele 60 de zile.Cristian Rada a transmis angajaților companiei un mesaj intern prin care îi anunță că Blue Air nu va zbura cu siguranță în următoarele două luni.

„În continuarea discuțiilor pe care le purtăm zi de zi cu potențialii investitori și ținând cont și de realitățile de zi cu zi venim către dumneavoastră cu rugămintea de considera efectuarea concediului de odihnă legal considerând faptul că în momentul de față potențiala reluare a operațiunilor de zbor nu se va întâmpla cu siguranță mai devreme de 60 zile”, a anunțat Cristian Rada, potrivit boardingpass.ro.

În ultimele zile reprezentanții Blue Air au transmis că sunt în discuții cu doi potențiali investitori, dar au refuzat să divulge numele acestora. Cu toate acestea, compania low-cost declară că acționariatul său ar fi acceptat toate condițiile impuse de investitori, însă așteaptă răspunsul final al autorităților române, potrivit ZF.