ACTUALITATEULTIMA ORĂ

Dîncu, despre achiziţia unui sistem de drone pentru Armată: Este un proiect care are o valoare de 1,4 miliarde de lei, cu şapte sisteme

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat că există un proiect în valoare de 1,4 miliarde de lei pentru achiziţia unui sistem de drone pentru Armată, care a fost promovat în toamna anului trecut, şi a precizat că speră ca în această primăvară să fie finalizate toate demersurile legale.

Dîncu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, dacă Armata României intenţionează să achiziţioneze drone.

„Există un proiect care a fost promovat încă din septembrie anul trecut, dinainte de a fi eu în mandat, privind achiziţia unui sistem modern de drone. Este un proiect care are o valoare de 1,4 miliarde de lei, cu şapte sisteme, un proiect foarte interesant. Ne bazăm foarte mult pe industria românească pentru că avem în industria privată românească câţiva producători importanţi şi acest proces de achiziţie este în curs.

Sperăm că în această primăvară vom finaliza toate demersurile legale pentru aceasta. Este vorba de un proiect care înseamnă adaptarea României la cele mai noi tendinţe în ceea ce priveşte aviaţia fără pilot”, a declarat Vasile Dîncu.