Din manager de hotel, inspector CNA și apoi șef la Comisariatul Județean de Protecție a Consumatorului. Social democratul Stelian Simeria din Gura Humorului a candidat la funcția de primar al orașului de două ori.
A fost inspector CNA cîțiva ani cu o perioada de intrerupere iar din mai 2023 a fost numit la conducerea Comisariatului Județean de Protecție a Consumatorului Suceava. Deocamdată este interimar însă șefia poate fi prelungită de către conducerea centrală iar dacă mai este și susținerea partidului din care faci parte chiar nu este nicio problemă. Nu trebuie omis faptul că cele două partide aflate la guvernare:PSD și PNL își împart funcțiile de conducere în teritoriu iar cel de la CJPC a revenit Partidului Social Democrat.
Numirea la conducerea institutiei amintite mai sus s-a făcut după ce Vasile Latiș, cel care a fost comisarul in ultimii ani și-a dat demsia iar persoana din interiorul CJPC Suceava care a fost imputernicită să preia atribuțiile nu a dorit să rămână pe funcție.
,, Am fost suspendat din CNA iar apoi am revenit din nou la CNA după care pentru că sunt funcționar public, m-am transferat inspector- funcție echivalentă la Comisariatul Județean de Protecție a Consumatorului. La CNA m-am angajat la 37 de ani iar până atunci am lucrat în domeniul privat. Mai multe domenii de activitate aș putea spune in privat, au fost de-a lungul anilor . Am lucrat de la partea financiară, contabilă la cea de manager de firmă. Am fost numit la conducerea comisariatului cu o delegație pe 6 luni, dar conform legii perioada nu putea fi mai mult decât atât iar aceasta poate fi prelungită,, Stelian Simeria.
Stelian Simeria are state vechi în PSD, fiind membru din 1999. A candidat la funcția de primar al orașului Gura Humorului în 2016 și 2020.Stelian Sima a fost economsit și manager la SC Stel Mob SRL din aceeasi localitate.