ACTUALITATE

DIICOT. Reținuți pentru pornografie infantilă și viol

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați (unul minor și altul major) cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă și viol.

Măsura a fost dispusă după ce, fiind sesizați la data de 14.04.2022, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreuna cu polițiștii din cadrul B.C.C.O. Iași au efectuat cercetări în vederea identificării persoanelor care apăreau într-un material video conținând un material pornografic cu un minor distribuit prin intermediul unor aplicații de comunicare la distanță.
Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a stabilit că activitatea infracțională a început în luna aprilie 2021, fiind identificată persoana vătămată, în vârstă de 13 ani la dată săvârșirii faptelor, și persoana care a produs materialul pornografic cu minori.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au fost aduse în vederea audierii 3 persoane cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că au fost implicate în activitatea infracțională, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 5 telefoane mobile.
În cursul zilei de 16.04.2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de unul dintre inculpați și a măsurii arestului la domiciliu față de cel de-al doilea inculpat.
În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală, aceasta fiind preluată, în custodie, de către D.G.A.S.P.C. Vaslui, pentru evaluare și consiliere.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul Criminalistic.