BREAKING NEWSJUSTIȚIE

DIICOT/Reținut pentru trafic de droguri

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, inculpatul a fost prins în flagrant, pe raza județului Dâmbovița, în timp ce comercializa cantitatea de 20 de grame drog de mare risc (4-CMC, cunoscut sub numele de cristal), pentru suma de 2.900 lei.

De asemenea, asupra acestuia au fost găsite alte 7 grame de drog de mare risc (cantitate porționată pentru comercializare), precum și sumele de 4.150 lei și 100 euro.

Din cercetările efectuate în cauză a mai rezultat că  inculpatul  a vândut, în mod repetat, droguri de mare risc unor consumatori din județele Argeș și Dâmbovița.

Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus față de acesta arestarea preventivă,   pentru  o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog.