Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținerea de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu.
Măsurile au fost dispuse după ce, la 31.07.2023, urmare a consumului unui drog de mare risc având ca substanță activă catinona, a fost înregistrat decesul unei persoane vătămate minore (16 ani).
Din probatoriului administrat a rezultat faptul că victima a consumat drogul de mare risc împreună cu unul dintre inculpați, la domiciliul acestuia.
În cursul urmăririi penale, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț au prins în flagrant alți doi inculpați, care dețineau asupra lor diferite cantități de droguri , stabilindu-se că au comercializat și drogul de tip cristal, consumat de minoră și considerat, conform examenului necroptic, drept cauză determinantă a intoxicației care a condus la decesul acesteia.
În urma cercetării la fața locului și a perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate cantitatea de peste 300 grame de canabis, cântare și grindere și mai multe obiecte purtând urme de substanță 3-CMC.
În cursul zilei de 02.08.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.