GENERAL

DIICOT a dipus retinerea a 7 persoane. Ce acuzatii li se aduc

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 7 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane și  proxenetism în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2020 – februarie 2023, s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat, al cărui membri au recrutat și determinat la practicarea prostituției, pe teritoriul României, dar și în străinătate (Belgia, Suedia, Cipru și Austria, Olanda), peste zece persoane vătămate, asigurându-le acestora în mod constant transportul, cazarea și  protecția, modalitate în care au obținut suma de peste 250.000 de euro.
În vederea realizării scopului grupului infracțional organizat, inculpații au recrutat, prin inducere în eroare (metoda loverboy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, mai multe persoane vătămate în vederea exploatării sexuale a acestora.
De asemenea, o inculpată, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a două persoane vătămate minore, le-a recrutat în vederea exploatării sexuale.
La aceeași dată,  21.02.2023, au fost puse în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județul Ilfov, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a celor 7 inculpați, precum și arestarea în lipsă a trei inculpați, ce se sustrag urmăririi penale, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul DGPMB – Serviciul Investigații  Criminale Sector 5.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale din Poliția Capitalei.