Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 6 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2023, inculpații au recrutat patru persoane vătămate, două minore și două majore și profitând de starea de vulnerabilitate a acestora (părinți despărțiți, stare materială precară, abandon școlar), dar și prin constrângere fizică și psihică le-au obligat la practicarea prostituției.
Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2023, inculpații au adăpostit persoanele vătămate atât minore cât și majore, le-au transportat în mai multe locații, din județele Constanța și Cluj , au stabilit tarifele pentru prestarea serviciilor sexuale, au racolat clienți, direct sau prin anunțuri și au asigurat protecția persoanelor vătămate, în scopul obținerii de foloase patrimoniale.
Au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Constanța și Cluj, fiind identificate și ridicate mai multe telefoane mobile, sume de bani, o cantitate de droguri de risc, precum și alte mijloace de probă.
În cursul zilei de 20.07.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
La acțiune au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.