GENERAL

DGA vorbeste de ,, Etica și integritatea în profesiile juridice/administrative – fundamentul unei cariere fără compromisuri”

Direcția Generală Anticorupție, în cadrul demersurilor sale constante de promovare a integrității în societate, prin intermediul Serviciului Județean Anticorupție Suceava, a desfășurat în cadrul Conferinței Internaționale ESDPAL 2025, ediția a X-a ”Ethical and Social Dimensions in Public Administration&Law”, organizată de Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, un workshop educativ dedicat studenților, cu tema ”Etica și integritatea în profesiile juridice/administrative – fundamentul unei cariere fără compromisuri”.

Evenimentul a avut loc în cadrul parteneriatului instituțional cu mediul academic și a reunit studenți interesați de cariere în drept, administrație publică și alte domenii conexe. Activitatea a oferit un cadru interactiv de învățare, în care participanții au discutat despre principiile etice, integritatea profesională și riscurilor asociate compromisurilor în funcția publică.

Ofițerul de poliție al DGA – SJA Suceava a prezentat exemple concrete din activitatea instituției, a analizat cazuri relevante, a pus în discuție studii de caz și dileme etice și a încurajat dialogul deschis pe teme de moralitate și responsabilitate civică. De asemenea, au fost evidențiate instrumentele legale și instituționale prin care se poate preveni și combate corupția.

Pentru a preîntâmpina evoluția corupției studenții au fost încurajați să ia atitudine, sens în care le-au fost prezentate instrumentele pe care le pot folosi în acest sens plângerea, denunțul Call-center-ul anticorupție 0800.806.806.

Scopul acestei inițiative a fost de a consolida cultura integrității în rândul tinerilor viitori profesioniști și de a transmite un mesaj clar: o carieră de succes se construiește pe integritate, respect față de lege și responsabilitate socială.

Serviciul Județean Anticorupție Suceava va continua seria activităților educative în mediul universitar, contribuind astfel la formarea unei generații de profesioniști dedicați valorilor fundamentale ale statului de drept.

Cu acest prilej a fost prezentată campania națională ”E timpul să nu mai dăm și noi ceva”  și s-a popularizat Call center-ul anticorupţie 0800.806.806 și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Suceava, respectiv municipiul Suceava, strada Petru Rareș nr. 12, fax 0230/203.340tel. 0230/203.341 e-mail suceava.dga@mai.gov.ro.