După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, impusă de comuniști, Mănăstirea Putna era supravegheată și cercetată de slujbașii Securității cu și mai multă severitate. Doi securiști au dislocat de pe soclul poetului Mihai Eminescu versurile din poezia Doina. Aceeasi securiști au trasat ca părintelui Damaschin ca de pe clopotul mare să dispară chipul Regelui Carol al II lea însă ordinul lor nu a fost executat de fața monahală.
<Într-una din zile, iată că intră pe poarta Mănăstirii Putna, doi ,,,preonorați domni, doi securiști, primul om pe care îl întâlnesc în incinta mănăstiri-părntele Damaschin Schipor, născut la Laura, nu departe de Mănăstirea Putna, cei doi domni îl iau cu ei și merg direct la bustul lui Mihai Eminescu din incinta mănăstirii, ajunși în fața bustului așezat pe soclul de piatră, cei doi securișiri, cu dalta și cu ciocanul, sub privirea părintelui Damaschin, au dislocat de pe soclul de piatră și au sfărâmat placa de marmură, care purta inscripția cu versurile din poezia lui Mihai Eminescu, DOINA: ,, Cine-au îndrăgit străinii/Mânca-i-ar inima câinii/Mânca-i-ar casa pustia/Și neamul nemernicia; apoi cei doi ,cu dalta și ciocanul, au ciobit inscripția din spatele soclului bustului. Inscripția amintea că bustul a fost ridicat în 1926 de cercul studențesc Arborosa, în amintirea primului congres studențesc din anul 1871, care a avut loc la Putna, al cărui suflet a fost, Mihai Eminescu; bucata de marmură în forma unei cărți deschise,așezată mai jos, pe partea din față a soclului de piatră, nu au strcat-o; pe cele două ,,pagini,, ale ,,cărții,, sunt înscrise versurile, tot de Mihai Eminescu: ,,Icoana stelei ce-a murit/Încet pe cer se suie/Era pe când nu s-a zărit/Azi o vedem și nu e,,. Cealaltă strofă: ,,Astfel,când gândesc la tine/Sufletul mi-apasă de suspine/Bucovina mea,,>dezvăluie fostul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen care a fost și stareț al Mănăstirii Putna, în cartea ,,Vremuri și oameni,,.
Cu dalta și ciocanul pentru stergerea chipului regelui de pe clopot
Cei doi securiști l-au urcat apoi pe părintele Damaschin în turnul clopotniței, acolo unde au cerut feței monahale să dispară de pe clopotul mare chipul Regelui Carol al II-lea, ,,Iată, ai aici dalta și ciocanul, venim săptămâna viitoare să vedem ce-ai făcut,, și apoi au plecat. Clopotul, arată IPS Pimen, a fost turnat din porunca regelui;era o copie a celui din vremea lui Ștefan cel Mare; clopotul vechi era spart și el nu putea fi returnat, rămânând obiect de muzeu,deci în forma lui originară, o zestre ctitoricească a slăvitului Voievod Ștefan cel mare; numele clopotului era ,,BUGA,,.
După o săptămână securiștii au venit la Putna, au mers cu părintele Damaschin în clopotniță să vadă dacă părintele a executat ordinul lor. Ordinul nu a fost executat; securiștii l-au întrebat pe părinte de ce nu a executat ordinul lor; părintele Damaschin a răspuns cu calm: ;;Am vrut cu radiera să sșterg chipul regelui de pe clopot, însă nu am reușit,,. Securiștii s-au uitat unul la altul,au zâmbit,s-au întors cu spatele la părintele Damaschin și au spus mai încet»,, Cât de proști sunt acești călugăr, să plecăm, ei nu înțeleg nimic,, și au plecat. Chipul regelui de pe clopot a rămas intact ca și clopotul care, dacă ar fi fost supus loviturilor ar fi suferit crăpături, ar fi fost stricat. Înțelepciunea părintelui Damschin taxată cu prostie de cei doi securiști, a salvat clopotul de la posibila stricare a lui,, arata IPS Pimen.
,,Veți vedea,,
,,Câtâ dreptate avea Părintele Mitropolit Iustin când spunea ceruriștilor care voiau cu orice preț să aplice prevederile Decretului 410/1949,care însemna pustiirea mănăstirilor și umplerea drumurilor cu niște oameni care în așa-ziasa lor ,,simplitate,, au știut săm păstreze și să îngrijească cu dragoste și pricepere aceste valori de patrimoniu, acum lăsate în grija câtorva persoane bătrâne și neputincioase: ,,Veți vedea,, spunea Părintele Mitropolit de fiecare dată securiștilor încredințați cu misiunea scoaterii călugărilor din mănăstiri,,. dezvăluie IPS Pimen.
O singură dată au răspuns și securiștii: ,,Trebuie aplicate prevederile Decretului 410,este lege,, În cele din urmă, când nu au mai avut încotro au plecat bieții călugări și călugărițe,cu șiroaie de lacrimi. Au plecat cu nădejdea în Dumnezeu și că va veni și timpul întoarcerii lor în mănăstiri.
Sursa: Vremuri și oameni, Pimen,arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Răduților, 2014
