LOCALPOLITIC

Deputatul Petru-Gabriel Negrea a participat la un eveniment de promovare a iei românești în PE

Deputatul AUR Petru-Gabriel Negrea a participat la Bruxelles, în Parlamentul European, la un eveniment dedicat promovării iei românești, organizat la invitația europarlamentarului Gheorghe Piperea, membru al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).

Manifestarea a reunit participanți din mai multe județe ale țării și a avut ca obiectiv promovarea cămășii tradiționale ca simbol al patrimoniului cultural național și al identității românești, într-un cadru european. În cadrul vizitei, delegației i-a fost prezentat modul de funcționare al instituțiilor europene, participanții primind informații și cu privire la procesul de adoptare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene.

Deputatul Petru-Gabriel Negrea a subliniat importanța promovării valorilor culturale românești în spațiul european, arătând că ia reprezintă „sufletul, istoria și spiritualitatea poporului român, un simbol viu al identității noastre culturale”.

„Prin acest eveniment am promovat cu demnitate România autentică, arătând că suntem parte integrantă a Europei nu doar din punct de vedere politic, ci mai ales prin bogăția noastră culturală, artistică și identitară”, a declarat parlamentarul sucevean.

Potrivit deputatului Negrea, participarea la eveniment a reprezentat și o oportunitate de a reafirma importanța păstrării și promovării patrimoniului cultural românesc în cadrul instituțiilor europene.