LOCALPOLITIC

Deputatul AUR Petru Gabriel Negrea cere farmacii non-stop în tot județul Suceava: „Sănătatea nu este un privilegiu!”

Locuitorii din județul Suceava care au urgențe medicale pe timpul nopții se confruntă cu o situație critică. După ora 22:00, procurarea medicamentelor prescrise de medici devine o misiune aproape imposibilă pentru cei care nu locuiesc în municipiul reședință de județ. Semnalul de alarmă a fost tras de deputatul AUR de Suceava, Petru Gabriel Negrea, care a adresat o solicitare oficială Colegiului Farmaciștilor Suceava.

Oamenii parcurg și peste 100 de kilometri pentru un medicament

Conform parlamentarului, numeroși cetățeni din județ s-au plâns de faptul că sunt obligați să parcurgă distanțe uriașe, de zeci sau chiar peste 100 de kilometri, pentru a găsi o farmacie deschisă în miez de noapte.

„Este inadmisibil ca oamenii să fie puși în situația de a parcurge distanțe atât de mari pentru un medicament de care poate depinde sănătatea sau chiar viața lor. Sănătatea cetățenilor trebuie să fie o prioritate, iar accesul la medicamente nu poate fi un privilegiu rezervat doar celor care locuiesc în apropierea municipiului reședință de județ”, a declarat deputatul Petru Gabriel Negrea.

Ce măsuri se solicită autorităților

Prin adresa oficială înaintată Colegiului Farmaciștilor, deputatul AUR a solicitat date clare privind numărul total al farmaciilor din județ și câte dintre acestea asigură un program permanent (non-stop).

Mai mult, parlamentarul sucevean cere identificarea unor soluții administrative urgente pentru a corecta această inechitate. Printre propunerile avansate se numără introducerea unui program de gardă prin rotație sau extinderea programului de funcționare, astfel încât fiecare oraș și municipiu din județul Suceava să aibă cel puțin o farmacie deschisă pe timpul nopții.

Petru Gabriel Negrea a precizat că va monitoriza cu atenție răspunsul instituțiilor responsabile și va informa public comunitatea locală cu privire la măsurile concrete care vor fi luate pentru rezolvarea acestei probleme stringente.