BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Deputat al Consiliului orășenesc Cernăuți: ”Cineva a decis să comită ”represiuni politice”. Au cerut să fie încetate mandatele unor deputați…”

Liderul partdiului politic „Slujitorul poporului”, Olena Șuliak, a oprit decizia membrilor de partid al organizației regionale Cernăuți privind convocarea unei ședințe de urgență în data de 20 iulie pentru revocarea mandatelor unor deputații locali.

Pe site-ul oficial al partidului ”Slujitorul poporului” se arată că în timpul Legii marțiale, procedura de retragere a mandatelor pot fi inițiate împotriva trădătorilor, colaboratorilor și corupționarilor. În regiunea Cernăuți nu au fost înregistrate astfel de cazuri cu deputații respectivului partid, potrivit Știrilor TV publică Cernăuți.

Olena Șuliak, liderul partdiului politic „Slujitorul poporului”: ”În timpul Legii marțiale partidul și organizațiile locale ar trebui să se concentreze pe activități de sprijin militarilor pe front, persoanelor refugiate, regiunilor afectate de război și să se implice în renovarea țării”.

Vom reaminti, la ședința organizației regionale a partidului ”Slujitorul Poporului” urma să fie examină, la initiativa poporului, problema revocării mandatului la șase deputați. Printre aceștea, trei deputați ai Consiliului regional — Mîkola Guitor, Iulia Hrîțicu-Andrieș și Olexii Grușco; doi deputați ai Consiliului orășenesc Cernăuți —  Vitalii Druganovskii și Olexii Prosianîi. S-a propus, de asemenea, revocarea mandatului lui Serhii Gnatiuc, deputat al consiliului sătesc Berehomet.

Mîkola Guitor, deputat al Consiliului Regional: Alegătorii ne-au încredințat mandatul și nu va fi ”dăruit” la întâmplare cuiva. Mâine, personal voi fi la acea adunare. Vreau să mă uit în ochii celor prezenți și să aud din gurile lor ce vor de la mine personal”.

Vitalii Druganovski, deputat al Consiliului orășenesc Cernăuți: ”Cu suguranță voi fi la aduanre. Ei motivează că aceasta se face la  ”inițiativa poporului”. Admit așa ceva, dar, oare, e timpul potrivit pentru revocarea mandatului?  Cineva dorește să profite din această situație,  luând în considerare faprtul că Președintele nostru și conducerea țării sunt preocupați la etapa actuală de apărarae țării și securitatea națională.  După părerea mea, cineva a decis să comită niște ”represiuni politice” la nivel local”.

Igor Babiuk, politolog: ”Conform legii, organizația locală a unui partid politic poate iniția revocarea mandatului de deputat la inițiativa poporului. Pentru aceasta se formează un grup de inițiativă, care începe procedura de adunare a semnăturilor, pentru ca ulterior să fie organizată o adunare a alegătorilor. În cadrul unei adunări ale alegătorilor, aceștea decid revocarea mandatului de deputat. Revocarea mandatului de deputat prevede încetarea atribuțiilor acestuiaunui deputat. Legea ucraineană privind statutul deputaților în consiliilor locale, reține mai multe cauze de revocare a  mandatului. Un deputat poate fi revocat dacă  încalcă Constituția sau legile Ucrainei, este absent la mai mult de  jumătate din ședințele plenare ale consiliului, nu își îndeplinește atribuțiile de deputat fără motive întemeiate, activitatea sa practică nu corespunde programului electoral al organizației regionale și al programului de partid”.

Jurnaliștii de la TV publică Cernăuți au încercat să contacteze liderul organizației regionale a partidului ”Slujitorul poporului”, Olena Lis, dar nu a răspuns la apelurile telefoncie. Prin urmare, nu sunt cunoscute motivele pentru revocarea deputaților.

foto: Membrii organizației orășenești Cernăuți ai partidului ”Slujitorul poporului” / 11.09.2020

sursa:bucpress.eu