BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Demonstrație de curaj la postul public tv din Rusia. O jurnalistă a intrat în emisie în direct cu un mesaj anti război. A fost arestată

O jurnalistă a postului tv Pervîi Kanal (Canal 1) din Rusia a intrat în cadru în timpul unei emisiuni de știri în direct, purtând o pancartă pe care scria „Nu Războiului”. Secvența a durat doar câteva secunde. Agențiile ruse de știri au relatat că ulterior jurnalista a fost reținută și acuzată de „discreditarea forțelor armate”.

Înainte de a incident, jurnalista a întregistrat un mesaj video, ajuns și el pe rețelele sociale, în care spune: „Din nefericire, în ultimii ani, am lucrat la Canal 1 și am fost implicată în propaganda Kremlinului, iar acum îmi este foarte rușine de asta”.

„Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este o crimă, Rusia fiind țara agresoare, iar aceasta agresiune este pe conștiința unui singur om. Acest om este Vladimir Putin. Tatăl meu este ucrainean iar mama mea este rusoaică, iar ei niciodată nu au fost dușmani. Această bijuterie de pe gâtul meu este un simbol al faptului că Rusia trebuie să oprească imediat acest război fratricid. Popoarele noastre frățești încă se vor putea împăca. Din păcate, în ultimii ani am lucrat la Canal 1 (postul public – n.r.) și m-am ocupat de propaganda Kremlinului și mie, acum, îmi este foarte rușine pentru acest lucru. Mi-e rușine pentru că am permis să se spună minciuni pe ecranul televizorului. Mi-e rușine pentru că am permis ca rușii sa fie zombificati. Am tăcut în 2014, când toate acestea abia începeau. Nu am ieșit la mitinguri când Kremlinul l-a otrăvit pe Navalnîi și am urmărit acest regim anti-uman fără a schița nimic și acum toată lumea ne-a întors spatele. Și încă 10 generații de acum încolo nu se vor putea spăla de rușinea acestui război fratricid”, a spus Marina Ovsiannikova în mesaj.

Jurnalista a fost arestată

Jurnalista a fost reținută de poliție în urma incidentului.

„Tânăra poate fi acuzată în baza art. 20.3.3. din Codul Penal („Acțiuni publice cu scopul de a discredita Forțele Armate ale Federației Ruse”), scrie agenția rusă de știri TASS, citând surse din cadrul anchetei.

Marina Ovsiannikova este în arest, a mai menționat sursa citată, precizând că tânăra lucrează ca editor la Canal 1.