ACTUALITATE

Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pentru unii consumatori din mun. Suceava

Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii de pe străzile: Zefirului, Mitocului, Decebal, Dragomirna, Ileana Barda, Cezar Petrescu, Constantin Brătianu, Biruinței, Stadionului, 28 Noiembrie, Depoului, Micșunelelor, Lipoveni, Livezi, Eraclie Porumbescu, Câmpului, Barbu Delavrancea și Vasile Lupu, luni, 07 februarie, începând cu ora 10,00.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 14.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

 

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în desfăşurarea acestor lucrări.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 24.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 83.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,9 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,7 miliarde de euro.