La 1 iulie vor demara lucrările de asfaltare a magistralei rutiere care străbate municipiului Suceava de la intrarea dinspre Fălticeni până la ieşirea înspre Botoşani. Primarul Ion Lungu a informat, într-o conferinţă de presă, că în acest sens a avut discuţii cu reprezentaţii firmelor asociate titulare ale contractului aferent serviciului de reparare şi întreţinerea a infrastructurii rutiere. Potrivit edilulu-i şef, de la reabilitarea cu finanţare europeană nerambursabilă s-a scurs mai mult de un deceniu, iar pe axul rutier respectiv „au apărut multe probleme”. „Este o lucrare care va produce disconfort, însă a trecut mult timp din 2011 de când axul principal a fost asfaltat cu fonduri europene. Eu zic că al acel moment s-a făcut o lucrare bună, care a rezistat 12 ani de zile. Acum probleme, carosabilul fiind vălurit de la căldură, maşinile de mare tonaj şi creşterea traficului cauzată de războiul din Ucraina. Vom face tot posibilul să se frezeze şi mai apoi să se toarne cât mai mult posibil după amiaza, seara şi noaptea, când circulaţia este mai redusă, până la ora 22.00, cât se mai vedre afară” a declarat Ion Lungu primarul municipiului Suceavea. Reabilitarea magistralei rutiere a obţinut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013. Indicatorii economici iniţiali pentru executarea efectivă au fost de circa 50 de milioane de lei, însă, la licitaţie, consorţiul de firme Con Bucovina, Florconstruct, Cominco şi Symmetrica a sub-licitat, câştigând lucrările de reabilitare cu o ofertă de aproximativ 40 de milioane de lei. Ordinul de începerea a fost dat în septembrie 2011, înainte de venirea sezonului rece, iar intervenţiile au fost încheiate în toamna lui 2012.