Dacă timp de trei luni nu-și plătesc amenzile pe care le-au primit pentru încălcarea legislației rutiere, șoferii vor avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă raportată la valoarea amenzilor neplătite. Acesta este mecanismul care a fost introdus prin Ordonanța de Urgență nr. 7/2026 și detaliat prin Hotărârea Guvernului nr. 530/2026, și care trebuia să intre în vigoare pe data de 25 august. Cu toate acestea, aplicarea normelor a fost ulterior suspendată de instanță, la începutul lunii august 2026 iar aplicarea măsurii prevăzute a fost suspendată temporar până la soluționarea ei.
OUG 7/2026, apărută în februarie 2026, stabilește că șoferii români nu vor mai avea dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice în cazul în care nu își plătesc, în termen de 90 de zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, amenzile contravenționale care le-au fost aplicate pentru încălcarea Codului rutier.
O zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei datorați
Măsura schimbă fundamental „matematica” amenzilor lăsate neplătite. Până acum, o amendă rutieră neachitată ajungea, în cel mai rău caz, la executare silită. Din 25 august 2026, ea trebuia să se transforme, conform legii, în zile fără volan. Iată exact cum funcționează mecanismul pentru amenzi rutiere neplătite, pe pașii din normele metodologice.
Ziua 0: primești procesul-verbal de contravenție (înmânat pe loc sau comunicat prin poștă). De la această dată curge termenul de 90 de zile pentru plata integrală a amenzii. Somația: după înregistrarea creanței în evidența fiscală, organul fiscal local îți transmite o somație de plată, în termen de 30 de zile de la înregistrare. Ziua 90: dacă amenda nu este stinsă integral, se stabilește perioada de suspendare a dreptului de a conduce: o zi pentru fiecare 50 de lei neachitați (fără fracții de zi). Transmiterea automată: datele circulă electronic prin sistemul informatic PatrimVen (fisc local -Ministerul Finanțelor – MAI), iar suspendarea se operează în evidența permiselor de conducere, fără să mai treacă pe la vreo instanță.
Lege suspendată temporar
Curtea de Apel București a suspendat Hotărârea de Guvern (HG) potrivit căreia șoferii care nu își achită amenzile de circulație să aibă suspendat dreptul de a conduce. Decizia nu anulează definitiv măsura, dar îi blochează aplicarea până la soluționarea recursului anunțat de Guvern sau până la o nouă hotărâre a instanțelor.
Acestea fiind spuse, așteptăm cu nerăbdarea decizia finală a instanței. Până atunci, șoferii mai au de așteptat pentru a afla dacă data de 25 august 2026 va rămâne, în cele din urmă, momentul de la care noile reguli vor produce efecte.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

