Peste 100 de achiziții publice din pandemie, anchetate penal. Compania Unifarm, de exemplu, a făcut cumpărături fără nicio regulă de peste un miliard de lei, potrivit Realitatea PLUS. Problema este că jumătate dintre aceste echipamente au rămas pe stoc și s-au expirat, arată raportul trimis de comisia specială de anchetă conducerii parlamentului.
Comisia de Anchetă parlamentară privind achizițiile publice efectuate în timpul pandemiei arată, în raportul depus la Biroul permanent al Camerei Deputaților, că au fost comise presupuse infracțiuni în ceea ce privește achizițiile publice din domeniul sanitar.
Conducerea Camerei Deputaților a decis transmiterea raportului grupurilor parlamentare, urmând să fie dezbătut în plen în termen de 15 zile, potrivit agerpres.ro.
Raportul Comisiei de Anchetă arată mai multe concluzii ale anchetei, stabilite în urma audierilor și studierii documentelor furnizate de instituțiile și autoritățile publice.În perioada 16.01.2020 – 09.03.2022 au fost comise presupuse infracţiuni în legătură cu anumite achiziţii publice din domeniul sanitar şi există indicii temeinice că alte proceduri au fost grav viciate – iar toate acestea au adus prejudicii importante statului român. Este imperativă desecretizarea tuturor documentelor care au legătură cu achiziţiile din perioada 16.01.2020 – 09.03.2022 şi au fost clasificate pentru asigurarea transparenţei referitoare la cheltuirea banilor publici”, se arată în documentul semnat de preşedintele comisiei, Rodica Paraschiv (PSD).
Potrivit raportului, „achiziţiile de vaccinuri rămân un subiect controversat cu privire la care planează atât suspiciuni de corupţie (investigate de organele de cercetare penală), cât şi incertitudini referitoare la sumele plătite de statul român pentru cumpărarea vaccinurilor sau sumele pierdute ca urmare a distrugerii dozelor expirate ori donate”.
„Cadrul legislativ care a reglementat modul în care s-au realizat achiziţiile publice în timpul stărilor de urgenţă şi alertă s-a dorit a fi suficient de flexibil pentru acel context caracterizat de penuria de consumabile şi echipamente medicale. Au fost necesare reacţii extrem de rapide din partea instituţiilor statului. Cu toate acestea, au existat perturbări majore preponderent cauzate de modul în care a fost interpretat (contracte atribuite direct unor furnizori care nu au avut capacitatea de a livra în timpul asumat produse neconforme şi sau preţuri supraevaluate li avansuri plătite pentru produse care nu au fost recepţionate, acceptarea clauzei de forţă majoră în detrimentul costului iniţial al achiziţiilor)”, mai menţionează documentul.
Potrivit agerpres.ro, Raportul subliniază că a existat un număr considerabil de persoane care nu au participat la audieri, inclusiv fostul premier Florin Cîţu, menţionându-se că este necesar să fie reanalizate „pârghiile pe care le are la dispoziţie comisia parlamentară de anchetă pentru a avea acces la date care să conducă la aflarea adevărului”, în anumite situaţii nefiind suficientă doar menţionarea obligativităţii sau invocarea unor principii.
De asemenea, în raport se arată că sunt entităţi publice care nu s-au considerat autoritate contractantă în accepţiunea legii 98/2016, dar totuşi au derulat achiziţii – unele chiar la valori foarte mari. Astfel, nu s-au supus rigorilor legislaţiei în materie de achiziţii publice, ci şi-au creat propriile reguli.
„O situaţie atipică se referă la achiziţia unor utilaje pentru producerea de măşti. Pe lângă faptul că achiziţia nu s-a făcut în baza legislaţiei achiziţiilor publice, nici măştile produse nu sunt măşti, ci „produse rezultate din procedurile de testare şi omologare” deoarece au fost realizate înainte de punerea în funcţiune a utilajelor, care a durat peste un an. Măştile au fost totuşi valorificate, cele mai multe în cadrul filialei în care sunt depozitate”, se mai precizează în document, potrivit agerpres.ro.
Parlamentarii din comisie mai menţionează şi faptul că „eficienţa anchetei parlamentare a fost afectată de clauzele de confidenţialitate în contractele încheiate cu producătorii de vaccinuri împotriva COVID-19 care nu au permis accesul la informaţii relevante”.