LOCALPOLITICULTIMA ORĂ

Dan Cușnir, unul din cei doi viceprimari în viitoarea administrație locală condusă de primarul ales Vasile Rîmbu(PSD)

Președintele executiv al Organizației Municipale a PSD Suceava, consilierul local Dan Cușnir va fi unul din cei doi viceprimari în viitoarea administrație locală condusă de primarul ales Vasile Rîmbu.

Mandatul edilului social democrat de preluare de la primarul Ioan Lungu se apropie așa că în PSD se iau decizii privind noua conducere a deliberativului local.

Dan Cușnir i-a cedat funcția din partid de președinte al Organizației Municipale a PSD Suceava  lui Vasile Rîmbu.

Primarul ales al municipiului reședință de județ, Vasile Rîmbu declara la acea vreme că i-a plăcut echipa de pe primul loc, și nicidecum plutonul. El a revenit de curând în partid și a declarat: „Am vrut să fiu fruntaș și dacă nu aș fi avut șansa să fiu fruntaș nu m-aș fi băgat în luptă. Așa și aici. Dar în spiritul fair-play-ului. O dispută pe bază de principii, proiecte, programe realiste. Nu să spunem a doua zi visele de peste noapte. Ne mințim și pe noi și îi mințim și pe alții”, arăta economistul Vasile Rîmbu.

 

Dan Cușnir, candidat la funcția de primar în 2020

 

DAN IOAN CUȘNIR – Candidat la Primăria municipiului Suceava – 2020.

Cu o experiență vastă în zona de management și cu multe ore de voluntariat la activ, Dan Cușnir propunea  in campania electorală la alegerile locale din 2020, când a candidat pentru funcția de primar din partea PSD,  locuitorilor orașului Suceava o alternativă de abordare a administrației pentru următorii 4 ani.

A fost prezent în viața comunității prin rolul de Consilier Județean pe care l-a avut, dar și ca lider al Organizației Municipale a PSD. În aceste ipostaze, bagajul de informații, de perspective, de “așa da” sau “așa nu” este unul semnificativ, ajutând la claritate în luarea deciziilor și îmbogățind cunoștințele de administrație.

„Fiecare are gândurile lui. Încerc și așa voi face până la sfârșitul acestei perioade electorale. Nu voi transmite un mesaj prin care să încerc să influențez intenția de vot. Singura rugăminte este ca tot mai mulți oameni să iasă la vot. Să ne gândim că au murit oameni la Revoluție pentru ca noi să avem dreptul de vot”, a precizat Cușnir. El a spus că a mers la vot la toate alegerile de după Revoluția din 1989. „Alt mesaj nu doresc să transmit. Decizia oamenilor este luată. Nu vreau să creez falsa iluzie sau idee că printr-un mesaj chiar și oarecum mai elaborat încerc să schimb intenția de vot. Nu încerc să schimb intenția de vot a nimănui. Deciziile sunt luate, trebuie doar ca tot mai mulți oameni, cât mai mulți oameni să participe la cel mai important din viața unui oraș, alegerile locale”,  era declaratia social democratului Dan Ioan Cușnir la ieșirea din urne în septembrie 2020 pentru jurnaliștii prezenți.

 

Potrivit unor surse, Dan Cușnir va fi unul din cei doi viceprimari ai Sucevei.