Dacă am avea mulţi asemenea preoţi!!
LA MULŢI ANI, părinte scump și drag VASILE COVALCIUC, protopop de Storojineţ, model de evlavie și slujire Credinţei și Neamului!
Cel mai mare duhovnic al românilor înstrăinați luptă pentru dreptate și credință!
În lumina divină a Sfintelor Sărbători, prăznuite sub semnul Naşterii şi Nemuririi, când peste tot răsună chemarea geniului poeziei româneşti Mihai Eminescu, care îşi mărturisea credința, îndemnându-i pe români să vină la Biserică – „Maica spirituală a Neamului Românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului”, în sfântul praznic al zilei de 14 ianuarie, credincioşii ortodocşi de stil vechi din nordul istoric al Bucovinei şi-au înălţat sufletele prin rugăciune, sărbătorindu-l pe Sfântul Vasile cel Mare.
La Biserica „Sfântul Gheorghe” din Storojineț, pe fosta moşie (pământ donat de generosul boier sfântului locaş) a lui Iancu Cavaler de Flondor, Făuritorul Unirii Bucovinei cu Patria-mamă, România, enoriaşii au venit să primească binecuvântarea şi să împărtăşească bucuria valorilor creştine la praznicul unui distins slujitor la altarul credinţei – protoiereul-mitrofor Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, un mare ierarh bucovinean, cel care reprezintă conștiința neamului, inima şi sufletul nostru curat, un fidel susţinător în toate al românilor înstrăinaţi şi al celor nevoiaşi, să-l felicite pe duhovnic cu ziua de naştere şi cea a patronului protector, mulţumindu-i pentru frumoasa slujire celor sfinte, împărtăşirea valorilor creştine, pentru faptele-i generoase, ajutorarea celor sărmani şi flămânzi.
Pentru faptele sale măreţe şi demne în serviciul credinţei şi neamului merită cu prisosinţă să-i zicem Preasfinţia Sa Vasile cel Mare, căci pretutindeni, unde se înalţă o rugă sau o cruce în memoria eroilor neamului, unde e o rană sufletească ce trebuie alinată, unde durerile se înalţă cu cerul nostru de sfinţi, e alături cu cuvântul său preoţesc ziditor şi susţinător – la Fântâna Albă înalţă altare martirilor masacraţi, organizează parastase la comemorarea eroilor şi înaintaşilor, oficiază divine servicii, e mereu cu sufletul său bun şi generos şi la sărbătorile noastre naţionale – Ziua Bucovinei, Ziua Națională a României, Sfinţia Sa, cucernicul părintele Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, vrednic slujitor în Catedrala Neamului, părinţelul nostru scump e acolo unde e nevoie, cu mâna darnică şi inima generoasă îşi duce crucea cu demnitate, slujind Credinţa, Neamul, ajutat şi susţinut de evlavioşii, demnii să fii, părintele Gheorghe, părintele Vasile, Ştefan, Ioan, Mina, de harnica, bunăvoitoarea şi generoasa preoteasă Maria – o familie model, care îşi creşte şi educă copiii și nepoții în spiritul slujirii credinţei, neamului, iubirii de aproapele, ajutorării celor nevoiaşi.
Nu ştiu dacă mai există în nordul istoric al Bucovinei protopopiate unde slujitorii altarului sunt la fel de uniţi în jurul valorilor creştine, credinţei strămoşeşti, binelui, binefacerii, precum preoţii din Storojineţ, îndrumaţi şi susţinuţi de părintele protopop Vasile Covalciuc? Or, Dumnezeu, credinţa, dragostea de neam, trebuie să fie în sufletul fiecăruia, spunea Marele Eminescu, nu doar pe buze.
O vorbă înţeleaptă spune că fiecare dăruieşte ce are în suflet. Or, iubirea dăruită din suflet de părintele Vasile Covalciuc naşte iubire, nu ură, fățărnicie și dezbinare. Grăitoare în acest sens e armonia interetnică între credincioșii de etnie română și ucraineană din Storojineț, care conviețuiesc în înțelegere și dragoste frățească.
Mare duhovnic al Bucovinei, luptător pentru dreptate, semănător de lumină şi bucurii, părintele protopop de Storojineţ Vasile Covalciuc dăruieşte iubire şi înţelepciune. Din dragoste pentru enoriaşii săi, generosul ierarh înmulţeşte această iubire prin grija ce-o poartă față de enoriași, pentru educaţia tinerei generaţi, dar şi prin crearea Şcolii duminicale pe lângă Biserica „Sfântul Mucenic Gheorghe” din Storojineţ, de pe fosta moşie a lui Iancu Flondor, simbolică fiind și inaugurarea ei la 1 decembrie 2018, în Ziua Naţională a României, când întreaga suflare românească sărbătorea Centenarul Unirii, lăcaşul înţelepciunii fiind sfinţit de către ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuţiului şi Bucovinei.
Serviciul divin a fost oficiat în română și ucraineană de către frații întru credință și duh național din Țară – ÎPS Melchisedec Velnic, starețul Sfintei Mănăstiri Putna, sosit la sfânta sărbătoare însoțit de alese fețe bisericești din România, printre care și părintele Teodor, paroh la Biserica din Câmpulung Moldovenesc, prezența cărora a luminat cu bucurie la Praznicul Sfântului Vasile cel Mare, ajutat de Sfinţia Sa, părintele Vasile Covalciuc, de fiul său, părintele Gheorghe Covalciuc, de prelați din Bucovina istorică și din alte regiuni ale Ucrainei.
În cuvântul său duhovnicesc, marele ierarh al Bucovinei, atât de iubit și așteptat de credincioșii din acest colț mioritic de Țară, ÎPS Melchisedec Velnic, starețul Voievodalei Mănăstiri Putna, a evocat viața și faptele demne și mărețe ale Sfântului Vasile cel Mare, de la care ar trebui să ia exemplu fiecare creștin, i-a adresat felicitări cu ziua de naștere, mulțumiri Sfinției Sale, părintelui protopop Vasile Covalciuc pentru frumoasa și vrednica slujire la altarul credinței, întregii familii Covalciuc, tuturor credincioșilor prezenți la Praznicul împărătesc, dăruindu-le câte o iconiță cu chipul sfântului, cu Medalia ”Dimitrie Onciul” marele duhovnic al Bucovinei l-a distins pe cucernicul și vrednicul protopop Vasile Covalciuc
Mare duhovnic al românilor înstrăinați, Sfinția Sa, părintele Vasile Covalciuc, n-a putut să nu-și deschidă sufletul îndurerat de ceea ce se întâmplă azi în Ucraina – prigoana preoților Bisericii Ortodoxe Ucrainene – când sunt atacați, chiar bătuți, li se fură bisericile, ba mai mult, sunt interzise prin lege, menționând că puterea e în unitate, nu în dezbinare. Și dacă Ucraina dorește izbândă, trebuie să unească confesiunile, oamenii, nu să-i dezbine. La fel și Patria noastră istorică, Țara noastră dragă România, la care suntem cu inima și sufletul, iar în clipe de grele încercări ne sunt îndreptate privirile, urmează să ne susțină duhovnicii, la altarul sfintelor lăcașe de închinare fiind păstrate cu sfințenie nu doar credința strămoșească ortodoxă, dar și Limba română, tradițiile și datinile. moștenite din moși-strămoși.
”Mă bucur că, cu toate ispitele, au ajuns la noi și preoții din Țară, și diplomatul român de la Consulatul General al României la Cernăuți”, a spus părintele Vasile Covalciuc, oferindu-i cuvântul dlui ministru plenipotențiar Nicolae-Dan Constantin, care i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Vasile, a avut un cuvânt de gratitudine pentru cucernicul Vasile Covalciuc, menționând contribuția Sfinției Sale la armonia interetnică ce domnește în Storojineț.
Împărtășind bucuria sfântului praznic, prezent cu un frumos buchet de flori și un tablou realizat de un pictor cernăuțean – Biserica ”Sfântul Nicolai” din Cernăuți, avânt și un pios mesaj de felicitare și din partea tuturor diplomaților de la misiunea consulară, diplomatul român a specificat ajutorul acordat de Statul Român Ucrainei în aceste timpuri grele de război, sprijinirea profesorilor de română, a elevilor și studenților români prin burse, a oamenilor nevoiași, concretizând că acest ajutor necesar din parte României sporește din an în an.
Preoți din România și Ucraina în frunte cu ÎPS Melchisedec Velnic au înălțat până la Porțile Raiului colindul drag și sfânt.
Ca de obicei, cu un călduros mesaj de felicitare a fost prezent deputatul local Mykola Karliciuk, credincioși, oameni de afacere, etc.
Ca evlavios creştin, Sfinția Sa, părintele Vasile Covalciuc, le-a deschis porțile sufletului colindătorilor, dirijaţi de părintele Gheorghe Covalciuc, care au înfrumuseţat sărbătoarea cu inedite colinde în română și ucraineană.
Îi urăm „La mulţi ani sănătoşi şi binecuvântați!” părintelui Vasile Covalciuc, tuturor membrilor frumoasei sale familii..
sursa: Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”, Cernăuți