Cel puțin 4300 de oameni și-au pierdut viața și peste 18.000 sunt răniți în urma celor 2 catastrofale cutremure care au lovit, luni, Turcia și Siria. Numeroase clădiri s-au prăbușit în regiunile afectate, iar echipele de salvare scot de la o oră la alta noi victime de sub ruine.
În Turcia, Autoritatea pentru Situaţii de Urgenţă şi Dezastre (AFAD) a comunicat marţi dimineaţă că bilanţul actual este de 2.921 morţi şi peste 15.834 răniţi.În Siria, cifrele furnizate de Administraţia de la Damasc şi de echipele Naţiunilor Unite care acţionează în zonele din nord-vestul ţării aflate sub control insurgent indică în acest moment cel puţin 1.444 de morţi şi 3.500 de răniţi.
Agenția pentru Dezastre și Managementul Situațiilor de Urgență din Turcia a făcut un apel către oameni să nu blocheze drumurile și să nu se adune în jurul echipelor de intervenție, ca să le permită să lucreze mai eficient pentru extragerea victimelor dintre dărâmături, potrivit CNN.
https://www.facebook.com/100003900349519/videos/pcb.2552272521579401/736316137810001
Cel puțin 300.000 de pături, circa 25.000 de paturi și 20.000 de corturi au fost trimise cître zonele grav afectate. De asemenea, 765 de asistenți specializați în consiliere psihologică ar fost trimiși pentru a ajuta victimele traumatizate de pierderile suferite.
https://www.facebook.com/100003900349519/videos/pcb.2552272521579401/1562547914227650
Cutremurul devastator de luni dimineață a fost urmat de cel puțin 100 de replici de peste 4 pe scara Richter, a anunțat United States Geological Survey.
Acestea s-au manifestat pe o rază de 300 kilometri în jurul fâșiei de manifestare, numită epilinie, care străbate din sud spre nord Turcia și ajunge în nord vestul Siriei.
Epicentrul seismelor de suprafaţă a fost în sud-estul Turciei, la frontiera cu Siria. Un cutremur de 7,8 grade a avut loc luni dimineaţă în zona Pazarcik (Kahramanmaras). Un alt cutremur, de 7,6 grade, s-a produs la prânz în zona Elistan. Cutremurele, urmate de zeci de replici, au fost simţite foarte puternic în provinciile turce Gaziantep, Sanliurfa, Diyarbakir, Adana, Adiyaman, Malatya, Osmaniye, Hatay şi Kilis.
În Siria, cutremurele au afectat puternic provincia Alep, în special localităţile Jandaris şi Atareb. În afară de Turcia şi Siria, cutremurele au fost resimţite în Cipru şi Liban.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat luni şapte zile de doliu naţional în urma cutremurului devastator, soldat cu mii de morţi, despre care a spus că este cea mai mare catastrofă seismică din ţară din 1932 până în prezent.