Custodele Coroanei române, Margareta, preşedintele Crucii Roşii Române, a declarat marţi, în vizita din judeţul Suceava, că războiul din Ucraina este ‘halucinant, groaznic’, iar vestea despre confruntarea armată a venit ca un ‘şoc’, însă această tragedie ne-a unit.
‘Toată lumea cred că a simţit că este aproape imposibil să fie aşa ceva. Noi nu am crescut aşa. Ne-am gândit că s-a terminat cu acest război şi suferinţă de acest gen, dar este halucinant, este atât de groaznic, oribil, nu trebuie să se întâmple! (…) Prima reacţie a fost şoc, după aceea ne-am mobilizat. (… ) Această tragedie umană şi umanitară ne-a unit’, a afirmat Custodele Coroanei române, care a vizitat, alături de Alteţa Sa Regală Principele Radu, Vama Siret şi tabăra mobilă pentru refugiaţi de la Siret.
În context, Majestatea Sa Margareta a arătat că voluntarii români sunt ‘minunaţi, plini de curaj şi de umanitate’.
‘Avem mare ajutor din partea comisarului ONU pentru refugiaţi şi alte organizaţii cu care lucrează fundaţia mea, de exemplu furnizori regali, oameni care au patronaj regal… Este un efort naţional şi internaţional şi asta este frumos pentru că în ultimii ani poate că nu s-a văzut că suntem uniţi’, a spus Custodele Coroanei române.
Totodată, Custodele Coroanei române a arătat că situaţia va fi mai dificilă atunci când ne vom confrunta cu al doilea val de refugiaţi.
‘Acest prim val sunt oamenii care merg mai departe. După aceea trebuie să vedem cu integrare socială, cu educaţie… Acum cred că mai mult de 60% sau 70% merg mai departe (…) Dar aşteptaţi al doilea val şi nu va fi atunci la modă cum este acum că toată lumea vrea să ajute. Asta va fi situaţia gravă, mai târziu’, a mai spus Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române.
Directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, a precizat că până acum au fost trimise 20 de TIR-uri cu ajutoare din partea Crucii Roşii Române şi a celorlalte societăţi care au sprijinit acest efort, iar săptămâna aceasta ar urma să fie organizat un nou transport umanitar către Cernăuţi, constând probabil în 10 TIR-uri cu ajutoare.