JUSTIȚIEULTIMA ORĂ

Curtea de Apel Suceava a dat termen in luna noiembrie unui grup infracțional de traficanți de țigări

Curtea de Apel Suceava a dat astazi termen in luna noiembrie unui grup infracțional de traficanți de țigări. Dosarul instrumentat de procurorii anticorupție în 2016, an in care  aceștia au fost trimiși în boxa acuzaților se afla la instanța amintită anterior din 2021 și se pare că termenele devin din ce in ce mai lungi. Completul de judecata a decis luni ca următorul termen să aibă loc în luna noiembrie 2025. Asta in timp ce la alte instanțe termenele continută chiar și luna viitoare. Dosarul face 9 an in instanță și se pare că se așetaptă să se ajungă la prescrierea faptelor.

Ce spune DNA după ce a finalizat dosarul instrumentat în 2016: 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:

LACUSTA DUMITRU, arestat preventiv în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– contrabandă în formă continuată,
– constituire a unui grup infracțional organizat,

NIMIJAN (NYMYZHAN) VITALII IVAN, cetățean româno-ucrainean, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– dare de mită în formă continuată,
– contrabandă în formă continuată,
– constituire a unui grup infracțional organizat,

SOFRONIE DUMITRU DANIEL, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la contrabandă în formă continuată,
– constituire a unui grup infracțional organizat,

CHEBAC ILIE, cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la contrabandă în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

De la începutul anului 2015 și până în prezent, inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan a constituit și coordonat un grup infracțional la care au aderat ulterior și ceilalți inculpați, al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni de corupție și contrabandă cu țigări fabricate în Republica Ucraina.
În acest sens, la datele de 19 respectiv 26 martie 2015, inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan i-a remis câte 2.000 euro cu titlu de mită unui lucrător vamal (martor în cauză), pentru ca acesta din urmă să-i faciliteze tranzitarea ilegală prin PTF Siret a câte 19 baxuri de țigări din Republica Ucraina, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în legătură cu controlul mijlocului de transport. Anterior la data de 04.03.2015, inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan i-a promis aceluiași controlor vamal sumele de 6.000 de lei și 500 de euro.
Inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan a beneficiat de sprijinul inculpatului Chebac Ilie, prin aceea că acesta din urmă i-a furnizat date și informații privind programarea turelor de serviciu în vamă, atenționându-l cu privire la eventuale controale și asigurând, astfel, succesul activității infracționale, potrivit unei înțelegeri prestabilite între cei doi.
În dimineața zilei de 21 aprilie 2015, inculpatul Sofronie Dumitru Daniel a fost prins în flagrant, la volanul mașinii sale în timp ce se deplasa spre localitatea Siret, dinspre punctul vamal cu același nume, însoțind un autoturism în care se aflau produsele de contrabandă.
Urmare a verificării tehnice și a percheziției efectuate în interiorul autoturismului respectiv, s-au găsit 10.547 pachete cu țigări și 29 litri whisky, care nu erau însoțite de documente vamale.
De precizat este faptul că, transportul de țigări a fost comandat și coordonat de către inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan, iar beneficiarul era inculpatul Șuleap Vasilică, acesta fiind cel care prelua ”marfa” imediat ce aceasta era adusă la locul de depozitare de către membrii grupului.
Anterior, în datele de 18.03.2015 și 26.03.2015, inculpatul Nymyzhan Vitaliy Ivan, cu complicitatea inculpaților Lacusta Dumitru și Sofronie Dumitru, a introdus în tară câte 9.500 pachete țigări (19 baxuri).
Valoarea totală a prejudiciului reținută în cauză este de 390.854 lei.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de dare de mită. De asemenea au mai fost dispuse măsuri asigurătorii și asupra unor cantități de țigări și băuturi alcoolice.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză s-a dispus disjungerea materialului de urmărire penală, formarea unui dosar distinct și declinarea cauzei la D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpatul Șuleap Vasilică, în vederea continuării cercetărilor.