ACTUALITATEBREAKING NEWSNAȚIONAL

Cum arată clădirea Arhiepiscopiei Tomisului după incendiul violent

A fost mobilizare de forțe la Arhiepiscopia Tomisului din Constanța sâmbătă seară după ce un apel la numărul unic de urgență 112 anunța un incendiu izbucnit la mansarda clădirii, acolo unde erau cazați călugări. Peste 100 de pompieri s-au luptat mai bine de trei ore pentru a stinge flăcările. Intervenția a fost îngreunată de vânt, iar flăcările s-au extins. De asemenea, bucăți din acoperiș și o turlă au căzut.

Incendiul a izbucnit la mansarda clădirii, acolo unde se aflau mai multe camere de locuit, unde erau cazați călugări, preoți și diaconi. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a precizat că la momentul izbucnirii incendiului, în mansardă se aflau în jur de 15-16 călugări care s-au autoevacuat. Aceștia au încercat să stingă singuri flăcările, însă nu au reușit. Ceilalți enoriași se aflau alături de IPS Teodosie la Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde se oficia Acatistul Învierii Domnului.

Pompierii s-au luptat aproape patru ore cu flăcările, incendiul fiind lichidat în jurul orei 01.27. A ars mansarda pe o suprafață de aproximativ 800 de mp.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că Palatul Arhiepiscopal, clădire a cărei mansardă a fost cuprinsă de flăcări, nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu.

ISU Dobrogea a arătat că în podul clădirii a fost amenajat un spaţiu cu funcţiunea de chilii, după anul 2000.

Palatul Arhiepiscopal este o construcţie ce datează încă din anul 1932. Începând cu anul 1998 aceasta are destinaţia de reşedinţă a Arhiepiscopiei Tomisului.

Ulterior anului 2000, a fost amenajat un spaţiu funcţional în podul construcţiei cu funcţiunea de chilii (spaţii de reşedinţă pentru călugări).

În acest moment, având în vedere faptul că destinaţia este aceeaşi, precum şi funcţiunile Palatului Arhiepiscopal Tomis, cât şi a legislaţiei in vigoare, acesta nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu, fiind stipulat acest aspect la art I, lit f din Anexa nr 1 a HG 571 din 10 august 2016, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis ISU Dobrogea.

Sursă foto: Claboo Media