Călin Georgescu a reacționat după comunicatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind alegerile prezidențiale, în care spune că au fost influențate prin acțiuni ilegale ale rețelei TikTok.
„Urmărim evenimentele, analizăm și vom reveni în cursul serii cu un comunicat oficial. Mulțumim!”, a transmis echipa de campanie.
„În aceste zile se încearcă, în cea mai stridentă formă, eliminarea capacității poporului român de a gândi și de a alege conform propriilor principii morale, creștine și democratice. Oamenii au dreptul de-a alege, oamenii au puterea de-a alege, oamenii sunt tot ce contează, poporul român este singurul care contează!
Se încearcă alocarea unui rezultat real al unui vot oricărei instituții, inclusiv TikTok, dar nimeni din mass media și politicienii actuali nu alocă credibilitatea reală și asumată poporului român. Nicio entitate, fie că vorbim de una comercială sau statală, nu este și nu ar trebui să fie mai presus de poporul nostru. Românii și România sunt singurii care au decis și nimic nu este mai presus de credința și dorința noastră.
Instituțiile statului creează din echilibru o instabilitate și din pace creează furie. Nu putem permite ca poporul nostru să fie veșnic aservit manipulărilor unor instituții care conduc poporul, dar care în fapt, la rândul lor, nu sunt conduse de popor!
Realitatea în care ne aflăm spune însă contrariul a tot ceea ce speră ei că mai pot induce acestui popor flămând de propria libertate și putere decizională.
Dragă mass media credeți doar ce spun oamenii. Drag popor credeți doar în voi și calea spre lumină este în fața voastră! Vă mulțumesc!”, transmite Georgescu, într-un comunicat de presă.
În comunicatul CSAT se precizează că „un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic”.
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit la solicitarea președintelui Klaus Iohannis
În cadrul ședinței, reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniul apărării, al ordinii publice și al securității naționale au prezentat evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale, generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.