ACTUALITATEULTIMA ORĂ

Cu cât creşte vârsta de pensionare pentru femei. Reactia unei foste sefe a Casei de Pensii, numita politic. „Speranţa de viaţă a oamenilor s-a mărit peste tot în lume

Vârsta de pensionare a femeilor va creşte peste câteva luni, la 62 de ani, de la 61 de ani şi nouă luni, cât este acum.

Apoi, în 2030, femeile se vor pensiona la 63 de ani, iar în 2035, la vârsta de 65 de ani.

„Noi suntem acum pe punerea în aplicare a legii care a fost implementată începând cu ianuarie 2011 (…). Vârsta de pensionare creşte până la 63 de ani, conform unui grafic-anexă la lege.

Am avut o creştere a vârstei de pensionare, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Dacă la bărbaţi au crescut vârstele de pensionare de la 56 de ani la 65 de ani, în cazul femeilor vârstele de pensionare au început să crească de la 55 de ani, ajungând la 63 de ani în anul 2023.

Urmează egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani, pentru femei şi bărbaţi

Apoi, urmează egalizarea vârstelor de pensionare în cazul femeilor cu bărbaţii la 65 de ani, în orizontul de timp 2035.

Acest lucru se întâmplă peste tot în sistemele de pensii publice în lume, tocmai pentru că speranţele de viaţă ale oamenilor au crescut, dar nu la fel de mult ca în alte ţări”, a explicat Doina Pârcălabu, fost şef la Casei de Pensii, joi, la Antena 3.

Cât despre femeile care au mai muţi copii, „în acest moment, cele care au născut şi crescut mai mulţi copii nu au reducere de vârstă conform reglementării prezente, dar în Legea din 2019 care a fost amânată la publicare sunt prevederi potrivit cărora vârsta de pensionare scade în funcţie de numărul de copii născuţi”, a mai spus Doina Pârcălabu.