JUSTIȚIE

Cristian Boureanu, fost deputat PDL, condamnat la patru ani de închisoare

Cristian Boureanu, fost deputat PDL, a fost condamnat, joi, la patru ani şi trei luni de închisoare.

Instanța Supremă a mai decis confiscarea de la Cristian Boureanu a sumei de 2.111.799,71 euro.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) de joi nu este definitivă.

Boureanu a fost condamnat în același dosar în care a fost condamnat, tot joi, fostul ministru de finanțe Sebastian Vlădescu.

Cristian Boureanu a fost deputat PDL în două legislaturi, 2004-2008 și 2008-2012.

În acelaşi dosar, instanța a decis și condamnarea lui Mircea Ionuț Costea la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în forma complicității și a Mihaelei Mititelu la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influență, pe care inculpata urmează să o execute în regim de detenție.

În același dosar a fost condamnat și Constantin Dascălu la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție, dar și pe Cristian-Alexandru Boureanu la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influență.

„În baza art. 97 din Codul penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului Boureanu Cristian Alexandru prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 24005/299/2017, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală).

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin decizia penală antemenționată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de ultraj (…) contopește pedepsele aplicate inculpatului Boureanu Cristian Alexandru, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite de 9 luni închisoare, rezultând o pedeapsă finală de 4 ani și 3 luni închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție”, potrivit deciziei instanței.

Lui Boureanu i se scade din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive în dosarul nr. 24005/299/2017, de la data de 9.06.2017 şi până la data de 11.08.2017, inclusiv.

Potrivit deciziei ÎCCJ, se dispune confiscarea specială a sumelor de 3.990.248,6 lei și 65.000 euro de la inculpatul Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe. Se dispune confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la același inculpat.

Se dispune confiscarea specială a sumelor de 3.121.328,41 lei și 1.919.900 euro de la inculpatul Costea Mircea Ionuț. Se dispune confiscarea specială a sumelor de 3.083.498,71 lei ?i 1.050.087 euro de la inculpata Mititelu Mihaela. Se dispune confiscarea specială a sumei de 1.114.000 euro de la inculpatul Dascălu Constantin. Se dispune confiscarea specială a sumei de 2.111.799,71 euro de la inculpatul Boureanu Cristian Alexandru. Se dispune confiscarea specială a sumei de 214.874,88 euro virată în contul deschis pe numele SC Topanel Production Panels SA la A.N.A.B.I., dispoziție ce se va comunica Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Print Friendly, PDF & Email